Menu
Impreuna prin lume

Pestele Dragon al Insulei Elafonisos si Lacul Roz Strongyli

O alta zi de explorari prin Peloponez, ne-a dus pe Insula Elafonisos si mai apoi, la un lac de culoare roz pe care nu am reusit sa-l surprindem in poze atat de clar si de frumos pe cat ni s-a parut cand l-am zarit prima data de pe feribot in lumina diminetii, noi ajungand la el undeva dupa amiaza.

De la casuta in care am locuit pe malul marii aveam de condus cam 45 de minute pana la punctul de traversare spre insula si desi noi nu suntem matinali, am dat trezirea la 9 si am reusit sa prindem feribotul de 10:30, cu tot cu o oprire la o brutarie din drum, de unde ne-am alimentat cu gogosi si corabioare cu sunca si cascaval pentru micul dejun.

Elafonisos nu este o insula mare, ea avand o suprafata de 19 km patrati cu totul, dar este in schimb o insula care are poate cea mai frumoasa plaja din tot ce am vazut noi pana in prezent in Grecia, respectiv Plaja Simos.

Din portul unde am debarcat am facut 10 minute cu masina pana la aceasta plaja, care este cumva si cea mai indepartata fata de punctul de oprire al feribotului.

In 20 de minute se poate face un tur de insula fara probleme.

In extrasezon, pe Elafonisos locuiesc aproximativ 350 de oameni, dar in sezon situatia se schimba. Plajele cu ape de un albastru incredibil, privelistile si nisipul fin, atrag cam 3.000 de turisti zilnic.

Pentru plaje am mers si noi acolo si, desi am avut si ceva peripetii, putem spune ca am avut o zi superba in cele din urma.

Pe harta am gasit doua plaje mari pe insula si nici nu aveam de gand sa descoperim mai multe, pentru ca ne-au atras ambele din poze, atat Simos cat si Kato Nisi. Visam ca ne vom bucura de amandoua, mai precis cate jumatate de zi de fiecare.

Ambele aveau nisip fin si apa turcoaz, ceea ce pentru noi inseamna foarte mult cand mergem la plaja. Nu intotdeauna cautam asta, caci de multe ori preferam stancile pentru explorarea lumii acvatice, dar cand e rost de joaca si mai ales cand Mami are chef sa intre in apa, atunci plajele acestea pareau cel putin ideale pentru familia noastra.

Prima oara am mers la plaja Simos asa cum spuneam putin mai sus, pentru ca ni s-a parut fabuloasa din poze. Si asa a si fost! Ne-a atras ca un magnet inca de cand am pus primul deget in nisip. A fost dragoste la prima vedere. A fost genul acela de plaja pe care odata ce ai calcat e greu sa mai pleci de acolo daca nu te deranjeaza ceva in mod special.

Si pe noi nu ne-a deranjat nimic.

Nisipul era extra extra fin, apa turcoaz si perfect transparenta, copiii zambeau non stop de bucurie si Mami parca era mai incantata ca niciodata.

Totul a fost perfect. Sau aproape perfect. Sau perfect dar… nu pentru toata lumea. 🤪

Tati, pe langa faptul ca a fost nevoie sa faca doua drumuri pana la masina ca sa aduca tot ce isi doreau nazdravanii nostri jucausi (SUP-ul, cortuletul pentru umbra, papucii pentru stanci, etc), la prima intrare in apa s-a accidentat.

De fapt, a fost accidentat si mai precis intepat. 🫣

Initial am crezut ca e o gluma cand l-am vazut schiopatand pe mal in timp ce eu si nazdravanii eram in apa.

Apoi am crezut ca a fost intepat de o albina si ca va trece in curand.

In cele din urma insa, dupa o durere destul de nasoala in jurul intepaturii, dar care reflecta cumva in toata laba piciorului, Tati a ales sa faca o vizita salvamarului si sa ii ceara cumva ajutor.

Salvamarul i-a spus ca a fost intepat de un Peste Dragon denumit de altfel si Vipera de Mare. Tot el i-a spus ca a fost insa norocos, pentru ca acest peste inteapa in trei puncte de obicei cu inotatoarea lui mica dorsala, iar lui ii facuse o singura intepatura.

Poza preluata

A mai fost norocos bineinteles si pentru ca nu a fost alergic la veninul pestelui.

Am invatat cu aceasta ocazie ca poate sa se sfarseasca nasol daca vreo persoana alergica este intepata de acest Peste Dragon.

El este genul de peste care sta camuflat in nisipul marii, de obicei in larg, dar dupa cum s-a simtit in propria noastra familie, uneori prefera si malul plajelor misto.

Sau doar astepta sa-l vaneze pe Tati al nostru…cine stie?!

In cele din urma, salvamarul Byron a venit la noi cu o sticla cu apa fierbinte si cu o galeata. In prima faza l-a pus pe Tati sa stea intr-o pozitie cam incomoda pentru el, insa era necesar sa ii toarne apa aia exact asa fierbinte pe picior. Ulterior a fost nevoie ca Tati sa zaca putin cu degetele in apa respectiva si la fiecare 10 minute sa mai adauge cate un pic, ca sa nu cumva sa se raceasca cea din galeata.

Apa fierbinte diminueaza durerea si slabeste actiunea veninului respectiv, asa ca pana la urma am privit partea pozitiva a acestei intamplari.

Tati a fost bine si a scapat cu viata, iar noi stim mai multe lucruri despre un peste care nu traieste doar in Grecia, ci si in alte mari, chiar si in Marea Neagra si care poate reprezenta un pericol real pentru unii oameni.

Explorarea noastra a continuat chiar si dupa aceasta intamplare mai putin fericita.

Nazdravanii si-au luat tatal refacut si au explorat cateva stanci si lumea acvatica din jurul lor. Apoi au facut baie si scufundari in apa transparenta a marii incercand fiecare sa gaseasca diferite pietre si scoici. Mai apoi s-au jucat leapsa in timp ce s-au stropit si s-au certat cum mai fac ei cateodata cand se plictisesc unul de altul.

Dupa care ne-am jucat cu totii putin “fotbal cu mana” in apa, desi era vant destul de puternic, asa ca am reusit sa pierdem mingea in larg, indiferent cat de mult am incercat sa o recuperam…

Ne-a ajutat in cele din urma tot Byron, salvamarul, care avea o barcuta cu motor si care a plecat dupa mingea baietilor atunci cand Calin s-a dus sa-l roage acest lucru.

Sa mai povestim si cum a ramas Byron in larg din cauza ca nu mai avea benzina la barca si a fost nevoie sa cheme de pe plaja vecina un coleg pe un jet-ski care l-a “tractat” pe mal?…

Chiar pare ca a fost ziua noastra norocoasa, nu-i asa?

La un moment dat insa, am reusit sa ne retragem de pe Plaja Simos in incercarea noastra de a vizita si cea de-a doua plaja, insa ne-a cam pierit cheful pe drum. Ne-am dus totusi sa o vedem si sincer, nu ne-a placut atat de mult ca prima, deci tot Plaja Simos ramane preferata noastra.

Am mers mai departe sa cautam un loc unde sa putem manca ceva, insa nu am considerat ca pe insula este neaparat o optiune, asa ca am luat feribotul inapoi pe continent si la intoarcere ne-am amintit ca am vazut de pe vapor, un lac roz undeva in zare.

Ne-am dus asadar sa vedem care-i treaba cu el si asa am descoperit Lacul Strongyli, care este un lac sarat de culoare roz situat langa Plaja Pounda.

Ne-a fost teama sa ne apropiem prea mult, caci calcam pe un sol care se simtea moale si destul de ciudat pe alocuri. Am citit ca acest lac este un habitat ecologic important, recunoscut pentru pasarile migratoare, pentru vegetatia rara si mai ales pentru apropierea de orasul antic scufundat Pavlopetri.

Dupa ce ne-am lasat uimiti cateva minute bune de rozul imens, dar mai ales dupa ce „am furat” cateva amintiri fotografice, ne-am mutat inapoi la mare pentru o baie de sfarsit de zi.

Dar baia care era menita sa fie ultima activitate din zi, nu a fost chiar ultima, pentru ca am decis impreuna sa mergem sa mancam intr-un orasel din apropiere, sperand ca vom gasi ceva pe placul nostru.

Si asa am descoperit Neapoli, unde cel mai mult ne-a placut o scara pictata la care am mai revenit si in alta zi in care eram prin trecere.

In acest oras nazdravanii au descoperit o zona de joaca de unde abia i-am mai luat, iar cand in sfarsit am reusit sa-i smulgem pe amandoi, am mers intr-un magazin de fructe de unde ne-am facut aprovizionarea si aici a fost si momentul in care ne-a rapus oboseala si parca nici sa mancam nu ne-a mai ars.

Asa ca am plecat spre casuta noastra pentru o cina linistita in patru.

O alta zi de explorari prin Peloponez este povestita aici. Am relatat amintirile noastre despre experientele de la Epava Dimitrios si din oraselul Gytheio.

Peloponezul ne-a surprins cu multe lucruri extrem de placute si sper sa gasim timp sa mai asternem despre tot ce am trait in aceasta vacanta grozava de vara.

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord