Am ajuns in cele din urma si la 13, numarul nostru norocos.
Numarul care intotdeauna ne-a oferit “ghinionul” lui in cel mai frumos mod posibil.
Suntem in al 13-lea an impreuna sub acelasi nume.
Nume pe care mi l-ai oferit atat de usor, dar cu atat de multa dragoste.
Nume pe care eu l-am acceptat destul de greu, dar cu la fel de multa dragoste.
L-am acceptat greu nu pentru ca nu-mi doream, ci pentru ca facusem o promisiune.
Promisiune pe care am incalcat-o impacata in cele din urma, simtind in adancul sufletului ca tu esti cel care merita tot.
Am stiut din prima zi ca tu o sa vezi intotdeauna in mine ceea ce nici macar eu nu sunt capabila sa vad de multe ori.
Tu ai stiut inca de la inceput ca dragostea ta avea sa se potriveasca cel mai bine cu dragostea mea si ca impreuna o sa traim o poveste de iubire la care altii doar viseaza.
Si desi uneori ti-a lipsit curajul de a indrazni si mie mi-au lipsit toleranta si rabdarea, ne-am mobilizat exemplar pe parcurs, iar completarea dintre noi a fost letala si ne-a adus unde suntem astazi.
Ne-a adus in al 13-lea an in care inca ne mai tinem de mana si ne privim ca-n prima zi.
Ne-a adus in anul in care am realizat cat este de important sa invatam lucruri impreuna si mai ales unul despre celalalt.
Ne-a adus in momentul in care am realizat ca nu ne dorim sa traim unul fara altul si ca meritam orice sacrificiu pentru a ne mentine asa cum ne este cel mai bine, impreuna.
Si ma bucur astazi privindu-ne, mai ales cand ma gandesc cate piedici si cate incercari am avut pana acum si in special anul trecut.
Ma doare sa-mi amintesc cat de greu ne-a fost la un moment dat sa ne mai conectam unul cu celalalt.
Se intamplasera multe intre noi si se adunasera si mai multe.
Prioritatile noastre erau diferite mai mereu, iar timpul parca ne furase cu totul si nu mai reuseam sa ne regasim.
Dar eu am sperat intotdeauna. Am sperat chiar si atunci cand oamenii imi spuneau ca basmele si povestile frumoase citite in copilarie nu exista cu adevarat.
Am sperat chiar si cand o multime de guri imi sopteau in ureche ca nu tot ce zboara se mananca si ca trebuie sa tin ochii deschisi si sa infrunt realitatea cruda care ne inconjoara pe toti.
Chiar si cand simteam in jur priviri care ma compatimeau aproape de fiecare data cand le spuneam ce vad eu in tine si mai ales in noi doi.
Iar acest al 13-lea an impreuna, mi-a demonstrat ca visatul si speratul nu sunt in zadar.
Ca luptele cu noi insine si mai ales cu oamenii pe care ii iubim conteaza cu adevarat.
Ca oricine poate aproape orice atunci cand isi doreste din tot sufletul.
Ca prietenii si oamenii buni si misto sunt extrem de putini, dar nici nu avem nevoie de mai multi.
Ca fiecare relatie are sansa ei in Univers, daca persoanele implicate sunt hotarate si muncesc in egala masura pentru ceea ce-si doresc.
Iar noi asta am facut anul acesta.
Am muncit sa ne regasim unul pe altul, sa recladim ce uitasem ca exista si sa ne reluam pasii impreuna.
Am muncit pentru o dragoste de care de multe ori uitam, doar pentru ca prioritatile ne reconfigurau traseul de fiecare data cand incercam sa ajungem unul la celalalt.
Am muncit pentru ca fiecare dintre noi sa existe in viata lui exact asa cum este el si mai ales cum simte.
Am muncit ca sa putem sa privim amandoi in aceeasi directie fara semnalizari.
Am muncit pentru ceva ce nu multi oameni inteleg, dar foarte multi viseaza.
Pentru o dragoste sincera, deschisa, frumoasa si plina de nabadai.
Iar pentru asta sunt recunoscatoare si te iubesc infinit! 🫶🏻
13 ani minunati impreuna si… va urma! 🩶
Niciun Comentariu