Seara trecuta am experimentat o pana de curent de aproximativ 4 ore si am retrait cu aceasta ocazie cateva momente uitate ale copilariei mele. Unele pe care nu-mi doream neaparat sa mi le amintesc.
Acele momente in care pana de curent era destul de des intalnita si era oportunitatea parintilor nostri de a scapa mai repede de noi, trimitandu-ne la culcare.
Acele momente in care copilaria mea a fost mai mult intunecata decat insorita, din cauza atmosferei neplacute de acasa.
Acele clipe in care imi era teama de intuneric, insa langa mine nu era nimeni care sa ma tina in brate si care sa ma faca sa trec peste frica pe care o aveam.
Tot aseara insa, mi-am dat seama ca datorita copiilor mei, am primit o a doua sansa. O a doua sansa la o copilarie mai fericita, ca cea petrecuta in fiecare zi alaturi de ei.
La o copilarie plina cu povesti si una in care parintii iti mai fac si pe plac si nu sunt doar cu gura pe tine. Una in care orice pana de curent este un prilej bun de joaca si in care orice lucru inspaimantator poate sa devina amuzant.
Este o a doua sansa pentru a invata cum sa traiesc frumos si sa simt tot ce mi-am dorit sa simt atunci cand eram mica.
Am mancat toti patru la lumina lumanarilor si a lanternelor cu care ne ameteau nazdravanii. In acest timp ei isi inchipuiau cazuri misterioase si se jucau de-a detectivii in intuneric si cu gura plina.
Am asistat la jocuri de rol intre ei, la zambete, strigate de fericire si aventuri de indieni. Am intrat in lumea lor cu povesti infricosatoare rostite in bezna, in timp ce ei s-au simtit in siguranta cu mami si tati alaturi.
Cand eram mica uram penele de curent, iar acum abia o astept pe urmatoarea. Hai cu bezna!
Niciun Comentariu