Cascada Hotnisa denumita si Cascada Kaya Bunar este un loc din Bulgaria ce merita din plin vizitat, mai ales ca se afla la doar 180 km de Bucuresti. Este un loc superb pe care l-am vizitat cand ne intorceam din „orasul de piatra al celor o mie de trepte” asa cum l-au denumit nazdravanii, adica din Veliko Tarnovo.
Am petrecut doar doua zile in acest mic si pitoresc orasel despre care am scris mai multe aici, dar a meritat din plin. La intoarcerea spre casa am oprit la aceasta frumusete a naturii, unde desi am ajuns in jur de ora 17:30 am gasit parcarea plina si in jur erau destul de multi oameni veniti sa exploreze frumusetea locului.
Cascada are chiar si un mic balci in poienita de langa parcare, ceea ce nu pot sa zic ca noua personal ne-a placut neaparat, insa am vazut cativa oameni tare incantati de el.
Am incercat si am reusit pana la urma sa ignoram tot ce nu ne placea si sa ne bucuram doar de frumusetea naturii. Am fost efectiv cuceriti de albastrul deosebit al apei, de stancile pe care ne-am cocotat pentru a ajunge deasupra cascadei, de toate podurile de lemn peste care am trecut si mai ales de cerul plin cu nori si de verdele crud al copacilor.
Stancile pe care ne-am cocotat erau parte din Canionul Hotnisa pe care daca te aventurezi ai parte de niste privelisti uimitoare. Intrarea in canion se face pe niste trepte aflate in stanga cascadei, trepte care sunt destul de abrupte in special pentru nazdravani de-o varsta cu ai nostri si care pe alocuri sunt si destul de alunecoase.
Odata terminate treptele, ajungi la un culoar ingust printre doua stanci uriase, de unde poti admira de la inaltime minunata piscina naturala formata de Cascada Hotnisa.
Traseul se continua mai apoi printr-o padure in care am intalnit tot felul de poduri de lemn, de stanci si plante cu forme ciudate, iar parcurgand acel traseu am ajuns la o alta piscina naturala de o culoare cel putin la fel de frumoasa cu cea de la baza cascadei.
Aici sus ne-a placut mai mult decat la baza cascadei pentru ca era liniste si am reusit sa auzim sunetul pasarilor si insectelor prezente in jurul nostru, pentru ca noi suntem destul de solitari iar aici erau destul de putini oameni si pentru ca natura parea ca ne primeste cu drag oferindu-ne toate acele culori minunate.
Am fi explorat mai mult din acest loc, insa ne-au cam speriat niste tunete si am preferat sa o stergem de acolo inainte de a ne ingreuna coborarea pe stancile alunecoase pe care am ajuns pana deasupra cascadei.
Traseul nu este foarte dificil de parcurs, insa treptele sunt totusi destul de abrupte si te poarta spre privelisti aeriene. Pentru cei carora le este teama de inaltimi, cum suntem eu si nazdravanul nostru cel mare, nu a fost foarte comod. Poate si de aceea, atunci cand am ajuns inapoi la baza traseului, tati si Calin ne-au intampinat cu felicitari.
Niciun Comentariu