Am petrecut de curand doua zile la malul marii ca si cadou aniversar pentru cei 10 ani care au trecut de cand am spus “DA” cu ceva martori pe langa noi. Doua zile in doi. Cum nu se mai intamplase de foarte mult timp sa avem parte de o asemenea iesire, am cam profitat din plin de aceasta escapada, insa nu dau mai multe detalii pentru ca mi-ar trebui limita de varsta. 🙂
Nu de alta, dar se zice ca o data-n viata te casatoresti, asa ca acest moment unic trebuie sarbatorit an de an, daca nu chiar zilnic, dar nu e cazul nostru insa. Sau inca… 🙂
Dar sa revenim la cele doua zile impreuna, departe de veselia si urletele nazdravanilor dominatori din vietile noastre, ale activitatilor de 6 si respectiv 9 ani si mai ales departe de serviciu, bucatarie si orice alta activitate din rutina zilnica a unei familii cu doi copii.
A fost foarte misto evadarea asta din lumea in care suntem obisnuiti. A fost misto din doua motive mari si late:
- Mi-am amintit de EL cel de odinnioara. De baiatul indragostit ca nimeni altul, care m-a cerut si care m-a determinat sa spun “DA” la mai putin de 6 luni de cand l-am vazut prima oara. De barbatul langa care mi-am dorit sa raman o viata-ntreaga fara sa stau pe ganduri.
De omul care ma face sa rad si sa plang, dar si de cel la care pot sa urlu ca o isterica si sa raman totusi cu toti dintii-n gura. De cel alaturi de care as fugi oriunde in lume daca mi-ar cere asta fara ca macar sa ma uit in urma.
De acea persoana care a reusit sa doboare multe din zidurile intunecate ale sufletului meu si sa ridice altele mai trainice si mai frumos colorate.
- Am reusit sa-mi regasesc bucati din suflet la malul marii. Ador sa ma plimb linistita pe plaja in cautarea celor mai ciudate scoici si pietre pe care ochii mei le-au vazut vreodata. Sa caut acele imperfectiuni ale lor si nu luciul si forma perfecta pe care cele mai multe le au si pe care cei mai multi le cauta.
Cred ca fiecare “defect” are o poveste si fiecare poveste suna diferit. Fiecare gaurica marcheaza cate o lovitura si fiecare bucatica lipsa ma face sa ma-ntreb cum ar fi fost daca.
Fiecare forma ciudata imi provoaca imaginatia si fiecare joc de culori ma face sa zambesc. Ca sa nu mai vorbesc de pietrele in forma de inima si de ceea ce imi transmit ele mereu.
Si uite asa am ajuns sa ma gandesc la imperfectiunile din relatia noastra. La ce am facut sau nu, dar mai ales la ce vom face. La fiecare piesa lipsa, la fiecare piesa adaugata si la toate culorile care mi-au umplut sufletul in ultimii 10 ani.
Nu a fost cu veselie mereu, insa cine are oare acea relatie perfecta?
Noi cu siguranta nu! Insa in imperfectiunea ei, ea este relatia perfecta pentru amandoi, desi suntem atat de diferiti. Suntem atat de diferiti unul de altul si totusi atat de compatibili.
Viata noastra impreuna este viata care ne-a maturizat, care ne-a aratat ce este iubirea si mai ales ca ea exista cu adevarat. Este viata care ne-a implinit sufletele si ne-a demonstrat cat de multe putem impreuna.
Este viata care ne aseaza zambetele pe fata, ne sterge lacrimile, ne invata cand nu mai stim si ne da putere cand nu mai putem. Este viata la care pana acum 10 ani doar am visat si cea care imi doresc sa nu se termine nicicand.
Mi-era dor sa stam asa… in doi. Si da, am profitat din plin de timpul nostru. A fost ca un vis frumos. A fost cu liniste, cu discutii interminabile, cu planuri de viitor, mancare delicioasa si o plaja intreaga doar pentru noi.
A fost perfect de imperfect asa cum este si relatia noastra – plina de o iubire imperfecta, exact ca scoicile si pietrele lovite de valuri…
Niciun Comentariu