Menu
Rupte din viata

2021 in 500 de cuvinte

Azi e ultima zi in care ne mai bucuram de tine. Ai fost bun cu noi, desi m-am temut de tine la inceput. Veneai dupa un an destul de greu. Un an care desi ne-a adus multa fericire tinandu-ne impreuna pe toti patru, nu a fost deloc usor de dus.

Tu nu aveai cum sa promiti foarte multe. Nu te lasau imprejurarile. Am vazut lumea speriata si oamenii impartiti in doua grupuri inamice ca la razboi. Abia daca ne mai priveam pe sub mastile ce ne acopereau fetele, iar despre intalniri cu oameni dragi nici nu mai vorbesc.

Dar cred ca toti aveam speranta. Eu sigur aveam speranta. Speranta si dorinte. Probabil ca nu am fost singura care visa cu ochii deschisi si care facea planuri in ciuda a tot ceea ce promiteai tu, adica nu mare lucru neaparat.

Mi-am dorit sa fie mai bine. Si a fost!

Noi toti am fost sanatosi. Nazdravanii au ramas in continuare cei mai buni prieteni dupa toata perioada de stat doar ei doi. Eu si Tati am reinceput serviciul. Cu pasi marunti, dar siguri. Uneori am mai si fugit impreuna cate 3-4 zile la mare sau la munte. Soseta s-a mai ingrasat si azi e un motan mai bland si mai iubitor. Toata lumea e bine acum in pragul despartirii.

Incheiem aceste zile alaturi de tine prin Insulele Canare, iar fara tot ce ai adus tu pentru noi pana azi, cu siguranta nu reuseam sa ajungem aici. Gandindu-ma la cum am inceput anul, acum parca suntem intr-un vis frumos. In toate cele 365 de zile eu simt ca m-am regasit, baietii si-au intarit relatia de fratiori, Calin a invatat cu ajutorul meu sa il spuna pe R, Rares a invatat cu ajutorul lui tati tabla inmultirii, impreuna ne-am tratat teama de inaltimi si de insecte, am crescut toti si am invatat sa ne iubim si mai mult.

Nu mi-a lipsit nimic de la tine si desi au mai fost momente grele atat la noi in familie cat si la nivel de tara, noi am incercat sa ne rupem de tot si tare bine ne-a fost. Poate ca pe de o parte suntem ignoranti, dar viata doar cu desene animate, scris in jurnal cand prindem niste timp si filme uneori este minunata.

Iti multumesc pentru tot ce ne-ai adus si mai ales pentru tot ce ne-ai lasat. Amintiri de neuitat, clipe frumoase impreuna, impliniri profesionale, planuri mari pentru mai departe.

Ce ne dorim de la fratele tau mai mare? Sa fie bland cu noi, poate un picut ca tine, dar si in felul lui. Sa fie colorat frumos si sa ne tina impreuna. Sa ne poarte sanatosi in cat mai multe locuri noi si sa ne scoata in cale oameni sinceri si frumosi. Sa visam mai mult si sa nu ne pierdem speranta. Sa reusim sa zambim chiar si atunci cand o sa ne fie mai putin usor. Sa invatam mai mult si sa iubim mai mult.

Ne pui tu o vorba buna te rugam frumos?

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord