Menu
Impreuna prin lume

Imbratisarile leilor de mare de la Jungle Park – Tenerife

Desi am scris despre vacanta noastra din Tenerife acum ceva vreme, nu mi-am facut timp pana astazi sa povestesc despre distractia copiilor din piscina leilor de mare, sau despre golul din stomac pe care l-am avut cu totii la vizionarea in aer liber a spectacolului cu pasari de prada.

Aceste doua experiente le-am trait impreuna cu nazdravanii la Jungle Park – Tenerife, unde am gasit un loc extrem de viu, de curat, de colorat si de plin de liniste in ciuda parerii pe care o aveam initial.

Ne-a parut rau ca nu am aflat de dinainte sa-i calcam pragul, cate experiente ne putea oferi acest parc, pentru ca sunt sigura ca mergeam mai de dimineata si ne bucuram mai mult de toate atractiile lui.

Mergand prea tarziu am ratat de exemplu plimbarea cu bobul pe un traseu exotic pe care nazdravanii si-o doreau foarte mult, la fel ca si hranirea pasarilor de prada si cine stie cate altele.

Dar sa trecem peste ce am ratat si sa ne amintim putin despre prima experienta inedita de care ne-am bucurat impreuna cu baietii, respectiv cea cu pasarile de prada.

Ne plimbam prin parc admirand unele dintre ele nestiind ce ne asteapta. Apoi am ajuns in dreptul unei arene destul de mare, unde un domn ne-a invitat sa participam la un spectacol daca ne dorim.

Ne-a zis el ceva acolo despre ce va urma, insa nu ne-am imaginat ca vorbeste neaparat serios, ci ca mai degraba o face pentru a-i impresiona pe copii.

Dupa ce ne-am dat seama toti patru ca domnul acela nu a minciunit cu nimic, ne-a cam luat cu transpiratii. Nu mai asistasem vreodata la un asemenea spectacol, in care trebuia sa stam cuminti de teama reactiilor pasarilor care zburau extrem de aproape de noi, sau topaiau tantose prin fata noastra.

Recunosc ca a fost o senzatie coplesitoare pe alocuri, mai ales ca mie imi este teama de pasari.

La sfarsitul reprezentatiei, nazdravanii au primit pene reale de la diferite pasari, pe care si le-au ales singuri dintr-o cutie destul de mare.

Penele au fost folosite ulterior pentru a ma scapa pe mine de caldura, dar si pentru a intregi colectia deja existenta pe care o avea Rares acasa.

De caldura au scapat si ei mai apoi, caci am ajuns in zona leilor de mare, iar aici am aflat ca exista posibilitatea de a intra in apa alaturi de ei.

Nu am ezitat si i-am trimis pe baieti sa se bucure de aceasta experienta, pe care noi am privit-o curiosi de pe margine.

Pe vremea aceea costul unei astfel de amintiri a fost de 70 de euro de copil, fara poze incluse, pentru ca daca doreai poze profesionale ale copiilor cu leii de mare, mai scoteai vreo douazeci de euro din buzunar. Noi am ales varianta „pe genunchi” si am prins ce am putut in amintirile noastre.

Nazdravanii au fost mai intai intr-un fel de vestiar, sau mai degraba un loc special amenajat pentru a se schimba in costume de neopren, peste care si-au pus vestute de salvare.

Ma asteptam ca apa din bazin sa fie rece, insa cred ca era sloi de-a dreptul, pentru ca lor le inghetase si creierul la contactul cu apa, sau cel putin asa am dedus noi cand i-am vazut ca au ramas fara reactii. 🤪

Inghetul n-a durat mult totusi, pentru ca mai apoi am vazut ca s-au entuziasmat cand au venit “plusurile” de mare sa inoate pe langa ei.

Asa ca daca initial m-am panicat ca nu stiam daca le este bine acolo unde sunt, mai ales in conditiile in care se vorbea doar spaniola in jurul lor, iar ei pe vremea aia nu erau prea stapani pe engleza, m-am linistit mai apoi cand am vazut ca incepusera sa crape cate-un zambet in coltul fetei.

Au avut insa in permanenta indrumare prin semne pentru fiecare miscare si schema pe care au incercat-o cu impresionantele inotatoare.

Le-a fost teama la inceput, dar ulterior nu se mai dezlipeau de leii de mare si isi doreau sa ii ia cu ei acasa.

Nu stiu daca i-am mai vazut vreodata asa muti de entuziasm ca atunci, dar nici nu aveau cum sa fie altfel, pentru ca a fost intr-adevar o experienta care-ti taie rasuflarea.

Ne-a parut rau ca nu am intrat si noi vazandu-i pe ei cat sunt de fericiti, dar poate reusim sa revenim in Tenerife cel putin inca o data in viata asta, pentru ca a ramas oricum locul si vacanta noastra preferata dintre toate cele petrecute alaturi de nazdravani.

Jungle Park are si foarte multe alte lucruri frumoase de admirat si de facut si este un loc grozav chiar si pentru o plimbare, caci este extrem de verde, de racoros si de primitor.

La fel de pline de surprize ca acest parc sunt si Loro Parque si Monkey Park, pe care le-am vizitat in aceeasi vacanta a noastra in Tenerife si pe care nu le vom uita niciodata.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. View more
    Sunt de acord