Menu
Impreuna prin lume

Unde am dormit si pe unde am mancat in Insulele Canare

Ar trebui sa spun de la inceput ca nu suntem cei mai mari gurmanzi din lume, asa ca restaurantele nu reprezinta o prioritate pentru noi. Asta nu inseamna ca din in cand nu ne place sa ne alintam cu o masa grozava.

Locurile de dormit in schimb trebuie sa fie spatioase, curate si eventual intr-o zona civilizata, mai ales atunci cand plecam impreuna cu nazdravanii, asa cum am facut in ultima noastra vacanta de o luna prin Insulele Canare, despre care gasiti mai multe aici.

Unde am mancat si ne-a placut 

In concedii nu mancam neaparat trei mese pe zi, ci ne hranim mai mult cu gustarele si fructe, in special in timpul zilei. Micul dejun si cina sunt insa extrem de importante pentru noi. Dat fiind faptul ca am stat o luna intreaga in vacanta, am ales sa gatim in foarte multe seri si ne-a iesit chiar bine.

Noi mancam ca sa traim, nu traim ca sa mancam. Asta ne ajuta sa castigam timp si sa nu ne stresam cu unde si ce anume mancam. Am descoperit insa si cateva locuri numai bune de tinut minte si de recomandat celor care vor ajunge vreodata prin zona.

TENERIFE 

Mero Pancho (San Miguel de Tajao)

Este genul de loc unde intri in restaurant si dai de o vitrina cu peste si fructe de mare proaspete. Un domn asteapta nerabdator sa ii spui ce anume doresti sa mananci din tot ce vezi acolo si in ce fel sa fie gatite fiecare. Apoi iti aduna toate poftele intr-o tava, le cantareste, iti spune cat ai de plata si le da mai departe bucatarilor de la plitele incinse din spatele sau.

Mero Pancho este acel restaurant unde fara o rezervare in prealabil stai si balesti la intrare minute in sir pana la eliberarea unei mese, dar si locul unde esti conditionat de timp sa servesti masa din cauza numarului mare de oameni care-i trec pragul. Cu toate astea, pe noi nu ne-a ridicat nimeni de la masa dupa cele 90 de minute regulamentare.

Noi am ajuns aici de trei ori si doar prima oara am fost fara rezevare pentru ca am ajuns din greseala intr-o seara, in timp ce cautam lihniti un loc unde sa mancam. Am asteptat o jumatate de ora pana s-a eliberat o masa si inca o jumatate pana am fost serviti de cineva. Cu rezervare totul a decurs altfel, mai ales ca deja ne imprietenisem cu personalul foarte amabil de altfel.

Casa Africa (Taganana)

Acest loc a ramas in sufletul nostru din foarte multe motive. In primul rand peisajul ne-a taiat respiratia si in al doilea rand, mancarea a fost extraordinara desi locul nu parea neaparat cel mai cel atunci cand era deschis.

Noi am ajuns aici la recomandarea gazdei noastre, asa ca am intrat cu incredere desi parea mai degraba o bodega decat un restaurant. Servirea la mese era facuta de o doamna de vreo 50 de ani, iar in bucatarie gatea o alta doamna foarte prietenoasa de vreo 60 de ani.

Cel mai probabil era o afacere locala de familie pentru ca restaurantul era plin de fiecare data cand treceam pe acolo si mancarea era extrem de gustoasa. Cel mai mult cred ca ne-a placut caracatita pe gratar in sos de ardei, desi fiecare preparat ne-a hranit sufletul cu fiecare inghititura.

Intr-o zi frumoasa poti sa te plimbi pe plaja de langa resturant, iar in zilele neprietenoase plaja dispare si poti sta doar sa admiri oceanul si sa asculti valurile trosnind in timp ce mananci deliciosenii specifice zonei.

Ghio’s Burger Crafters (Santa Cruz de Tenerife)

Am ajuns aici de ziua mea, in timp ce ne plimbam prin Santa Cruz de Tenerife. Exploram stradutele frumoase si impodobite in spiritul Craciunului cand ne-a lovit foamea-n freza si am tras pe dreapta in acest loc.

Nu am regretat deloc alegerea facuta pentru ca barbatii din viata mea sunt mari fani burgeri si eu recunosc cu mana pe inima ca au fost printre cei mai buni mancati vreodata.

Sa mai spun si ca denumirile burgerilor erau date de nume de cantareti si formatii renumite din muzica rock? Led Zeppelin m-a facut sa ma ling pe degete si sa-mi doresc sa fac asta si a doua oara.

Daca mai adaug si faptul ca aici am baut cel mai delicios smoothie de fructe de padure, iar Alex cea mai buna bere artizanala, cred ca poate face parte din topul preferintelor noastre in materie de locuri bune de servit masa.

Oasis Chill Out (Tabaiba)

Restaurantul acesta ne-a intrat la suflet pentru ca este primul loc unde am servit masa atunci cand am ajuns in Tenerife. Era tarziu si intuneric si habar nu aveam unde suntem exact si unde putem manca la ora 22:00. L-am gasit pe TripAdvisor ca fiind cel mai aproape de noi si nu am ezitat.

Desi domnul care lua comenzile nu vorbea engleza si nici noi nu vorbeam spaniola, Alex a reusit sa se inteleaga cu el in italiana si drept urmare, cina noastra a fost delicioasa. Tati a servit o vita cu sos, eu un ton si nazdravanii o pizza gustoasa preparata de bucatarul lor intalian.

Eram atat de lesinati de foame si mancarea arata atat de bine, incat nici nu am apucat sa facem poze. Pana si cea de mai jos este facuta dupa ce am luat o gura din deliciosenia de ton pe pat de legume. Ulterior am mai comandat de la ei in vreo doua seri si am servit masa pe terasa frumoasa din apartamentul in care locuiam.

Hard Rock Café (Los Cristianos)

Hard Rock-ul este restaurantul unde noi avem tot timpul ce sa mancam atata timp cat nu scot din meniu coastele cu sos barbeque si burgerii. Evident ca viata cu 3 baieti exact la asta se rezuma si de aceea acest loc este si el in topul preferintelor noastre culinare.

Churreria y Chocolateria El Guanche (Candelaria)

Nu aveti cum sa nu gustati churros daca ajungeti in Insulele Canare. Churros sunt un fel de gogosi spaniole care servite cu ciocolata fierbinte sunt delicioase. Noua ne-a parut rau ca nu am servit din ele decat o data pe toata durata vacantei, insa e pe lista noastra pentru data viitoare.

Restaurant Bollullo Beach (Playa El Bollullo)

Avusesem o zi plina petrecuta in natura atunci cand am oprit aici. Am mers pana la restaurant pe un drum ingust si care ne-a dat ceva emotii cand veneau masini din sens opus, insa mancarea delicioasa ne-a sters ulterior orice urma de spaima.

Aici am mancat prima data paella pe langa alte deliciosenii comandate intr-un acces de pofta si foame de lupi. Ne-a parut rau ca nu am ajuns putin mai devreme la restaurant ca sa putem admira imprejurimile acestui loc, insa chiar si asa ne-am bucurat de culorile cerului in urma unui apus frumos.

GRAN CANARIA 

Hard Rock Café (Maspalomas)

Asa cum am scris si mai sus, Hard Rock Café este restaurantul cu care noi nu dam gres la nici o cina, asa ca avem grija sa nu-l ratam in nici o tara in care ajungem. Prima seara din Gran Canaria am petrecut-o aici, mai ales pentru ca stiam de prajitura lor aniversara si de surpriza pe care ti-o fac angajatii, iar noi sarbatoream ziua lui Alex de nastere si a lui Rares de nume.

Café Maritime (Puerto de Mogan)

Un restaurant dragut pe malul apei, in golful portului Mogan. Ne-am plimbat ceva pana am fost ademeniti aici de un roman care intampina clientii la intrare, pentru ca toate restaurantele din port erau pline ochi.

Am servit aici o supa din fructe de mare si un platou urias cu peste si fructe de mare proaspete, in timp ce nazdravanii au alergat pe plaja si s-au scaldat sub lumina lunii in apa Oceanului Atlantic.

Pe unde am dormit timp de o luna in Insulele Canare

Locurile pentru somn si pierdut timpul in care nu eram pe drumuri, au fost alese cu atentie inainte de plecare. Desi nu ne dorim lux cand mergem in vacante, cautam locuri curate, spatioase si eventual in zone linistite. Ca de fiecare data in ultimii ani, Airbnb a fost prietenul nostru loial.

In Tenerife am locuit 10 zile in Tabaiba, 11 zile in Taganana si 4 zile in Arico, iar in Gran Canaria am stat 3 zile in zona Maspalomas, mai precis in San Bartolome de Tirajana.

Am avut parte de gazde primitoare si dispuse sa ne ajute cu planificarea zilelor de vacanta petrecute in zona caselor pe care ei ni le-au pus la dispozitie. Fiecare loc a fost foarte diferit de restul.

Tabaiba

Acest orasel mic dar frumos situat pe malul Oceanului Atlantic se afla la 15 minute de condus de Santa Cruz si cam 45 de minute de zona de sud. Accesul foarte rapid la  autostrada face foarte usoara deplasarea in orice punct de pe insula.

Aici am stat intr-un apartament cu 2 dormitoare si sufragerie , bucatarie deschisa, o terasa extrem de spatioasa si frumoasa, dar si o piscina comuna de care intr-un fel sau altul am profitat doar noi pe perioada cat am stat acolo.

Desi in pozele de pe site apartamentul parea uimitor si a fost si cel mai scump dintre toate, curatenia nu a fost asa cum ne asteptam si asta ne-a cam deranjat initial. Ulterior m-am mobilizat eu si am facut ce trebuia facut de altii si asa am stat linistiti toata perioada admirand peisajul uimitor in fiecare dimineata la trezire si in fiecare seara inainte de culcare.

Taganana

Acesta este cred cel mai spectaculos loc in care am locuit vreodata pana acum in toate calatoriile noastre. Ca sa ajungem la casuta care ne-a fost locuinta timp de 11 zile conduceam zilnic 30 de minute doar dus din Santa Cruz de Tenerife, pe serpentine, dar intr-un peisaj de vis.

Eu am rau de masina si recunosc sincer ca nu mi-a fost chiar confortabil acel drum zilnic, insa oraselul in sine si casa in care am stat mi-au taiat mereu greata si toate durerile de cap.

Gazda noastra a fost extrem de prietenoasa si disponibila, ne-a asteptat cu gustari, apa, lapte si sucuri, ne-a daruit harti si informatii folositoare si ne-a raspuns mereu la mesaje ajutandu-ne cu orice am intrebat.

Casa are trei dormitoare la etaj, o sufragerie si o bucatarie uriasa la parter si doua terase minunate de o parte si de alta a casei.

Aici am petrecut Craciunul si cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. Bradutul gasit inauntru nu a fost mare, insa a fost exact ce ne-a trebuit noua, iar copiii au avut unde sa lase morcovii si laptele pentru Mos si renii sai. Evident ca si ei si-au primit in acelasi loc darurile, dar si la usa de la intrare unde le-a lasat gazda noastra special pentru ei doi.

Sa te trezesti zilnic in aer curat, admirand muntele si oceanul in acelasi timp si bucurandu-te de intimitate si viata linistita a fost visul nostru mereu, iar aici s-a adeverit chiar daca doar pentru o perioada limitata.

Arico

Arico este un orasel la baza muntelui si in apropiere de cateva trasee montane cautate de cei dornici. Am locuit aici in casa lui Alberto, care este un fost catarator, iar Alex a fost evident fascinat fiind si el pasionat de catarat.

Tati s-a intins cu gazda noastra la povesti imediat ce am ajuns, in timp ce nazdravanii s-au bucurat de prajiturile specifice zonei si fructele pe care Alberto le pregatise pentru ei.

Casuta era mica si modesta, insa extrem de bine impartita si utilata. Am avut 2 dormitoare si o bucatarie spatioasa, o terasa perfecta pentru joaca nazdravanilor, dar si un acoperis generos unde se putea face plaja, sau de unde puteai sa admiri stelele in serile cu cer senin.

Aici am petrecut Anul Nou, iar la miezul noptii am urcat pe acoperis sa aprindem si sa admiram artificii si am incheiat uitandu-ne la stele si visand la urmatoarea vacanta in patru.

Gran Canaria

Cazarea pe aceasta insula a fost intr-o casuta cu etaj, cu doua dormitoare, sufragerie si bucatarie, dar si cu o piscina comuna. Aici am stat foarte putin si nu ne-am putut bucura prea mult timp de locuinta si imprejurimi, insa totul a fost curat, gazda foarte prietenoasa, piscina a fost o dorinta indeplinita a copiilor, iar zona in care era amplasata casa a fost civilizata.

Am reusit si de aceasta data sa gasim locuri de cazare pe placul nostru si restaurante unde sa ne topaie papilele gustative.

Speram sa reusim sa completam curand aceasta lista, cu alte locuri frumoase si bune de tinut minte, iar pana atunci ne hranim cu amintiri in timp ce balim uitandu-ne la poze.

1 Comment

Lasă un Răspuns

Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
Sunt de acord