Anul trecut in vara am lucrat vreo 2 luni la un proiect in care am avut minunata sansa de a cunoaste o multime de nume din lumea teatrului si a cinematografiei romanesti.
Cand o sa fie gata proiectul, o sa povestesc mai multe despre el si sper sa incurajez cat mai multi oameni sa mearga sa vada rezultatul unei munci de-o vara.
La inceput am avut emotii, ba chiar griji pentru ca in mintea mea asta insemna ca voi lucra cu oameni cu pretentii si atitudine de staruri.
Nu stiam daca ar trebui sa imi pastrez comportamentul jovial fata de ei, sau ar trebui sa fiu mai rezervata si sa scot nu doar cei 7 ani de acasa din mine, ci pe toti 37.
Am ales prima varianta in cele din urma, pentru ca am considerat in modestia mea ca sunt un om foarte misto si nu are ce sa fie rau. Si nu a fost deloc!
Evident ca intr-un final totul s-a dovedit ca era doar in capul meu. Desi numele lor pentru mine sunau maret, ei au fost si sunt niste oameni ca multi dintre noi. Sau daca ma gandesc mai bine, ca putini dintre noi din pacate.
Spun asta pentru ca sunt misto, destepti, amuzanti, prietenosi, cu extrem de mult bun simt, dornici de frumos si mai ales de a arata lumii o alta latura a vietii, respectiv pe cea amuzanta, care merita intr-adevar sa fie vazuta de cat mai multi si mai ales cea care merita intr-adevar toti banii pentru un loc in sala.
La teatru poti sa razi sau poti sa plangi si la fel de usor poti sa stai fara sa te misti chiar si doua ore. Emotiile transmise sunt cat se poate de reale, iar acesti oameni au talentul de a face asta cu noi, toti cei dornici de a le umple salile la fiecare reprezentatie.
Din pacate insa, de cele mai multe ori preferam teatrul gratuit pe care il primim pe la TV si nu numai. Alegem mai mereu o emisiune vazuta din fotoliul de acasa, in locul unui spectacol bun vazut din fata celor care il interpreteaza.
Weekendul trecut am avut sansa din nou dupa ceva timp de pauza, sa merg la teatru la o piesa foarte misto. Am iesit in doi si am ras extrem de mult. Apoi la sfarsit am aplaudat si ne-am bucurat de emotia celor trei oameni de pe scena din fata noastra.
“O femeie impartita la 2” este o piesa amuzanta si mai ales reala, iar Sergiu Costache, Ana Odagiu si Silviu Mircescu au fost geniali.
„Ea, tânără, frumoasă și prezentabilă, îi vrea pe amândoi: unul, iubit de casă, iar pe celălalt, pentru când nu este primul acasă. Nici nu mai contează că cei doi sunt cei mai buni prieteni. Totuși, amantul are remușcări, iar până la șantaj, este doar un pas. Oare va reuși Ana să iasă basma curată din încurcătura amoroasă? Ce se va alege de iubitul ei cel blând și îndrăgostit orbește?”
O sa afle doar cine merge la teatru 🙂
Mi-as dori sa ajung si pe 20 februarie sa ii revad in comedia “O mostenire si doi nepoti”, insa pentru ca voi lucra va trebui sa urmaresc programul piesei pe site-ul Teatrului Rosu si sa o prind data viitoare.
Mai am pe lista sa ajung sa mai vad cativa prieteni dintre cei castigati asta vara, pentru ca da, am legat prietenii frumoase cu o parte dintre ei si ma mandresc cu asta, mai ales cand imi amintesc ce emotii am avut inainte sa ii cunosc.
Intotdeauna mi-au placut oamenii destepti, cu bun simt si amuzanti. Sunt slabiciunea mea in viata asta! Tocmai de aceea mi-am propus sa merg cat mai mult la teatru sa ii privesc si sa ii sustin, ceea ce as sfatui pe oricine.
Niciun Comentariu