Menu
Burtica si bebeluseala

Alaptarea, izvorul fericirii

Alaptarea este un subiect sensibil pentru foarte multe femei, dar este totodata un fenomen absolut minunat de care eu m-am bucurat din plin cu ambii copii. Fericirea nu a aparut insa din primul moment. Am suferit mult la inceput si am vrut sa renunt in fiecare zi timp de 4 luni, atunci cand l-am nascut pe cel mare. Azi in schimb consider ca a meritat tot efortul depus. O sa va povestesc mai jos experientele mele, sperand ca voi putea ajuta si alte mamici sa treaca peste o perioada de inceput mai dificila.

De cand l-am simtit prima oara pe Rares in burtica, in mine s-au dezvoltat sentimente extraordinare. Am decis impreuna cu Alex sa luam lucrurile pe rand, asa cum veneau in viata noastra si am avut grija ca sursele de unde acumulam informatii sa fie de incredere. Am fost doi parinti destul de relaxati pe toata perioada sarcinii, chiar daca am intampinat greutati la inceput si nu am fost foarte bine documentati inainte de sosirea primului copil.

Ambii baieti au fost adusi pe lume prin cezariana. Alex mi-a fost alaturi aproape tot timpul, iar pentru mine asta a contat enorm. Nu stiu cate mamici sunt pregatite pentru sosirea pe lume a unui copil, dar eu nu am fost. Pentru alaptare cu atat mai putin, chiar daca multi sustin ca e ceva natural. Natural nu inseamna neaparat si usor. Sprijinul fizic si emotional al persoanelor dragi este extrem de important pentru orice mamica la inceput de drum.

Pe Rares l-am nascut la Spitalul Cantacuzino, spital care acum aproape 8 ani de zile, nu era neaparat pro alaptare. Sau poate doar personalul de serviciu din perioada in care am stat eu internata nu a fost cel mai potrivit pentru noi. Pe Calin l-am adus pe lume acum aproape 4 ani, la Spitalul Universitar, unde personalul a parut mult mai implicat si pro alaptare, dar din fericire pentru noi, eu stiam deja ce am de facut si am preluat initiativa.

Cand am ajuns acasa de la spital cu primul copil, eu si Alex eram ca picati din cer. In spital nu ne indrumase nimeni din pacate in directia alaptarii. Rares a mancat lapte praf din biberon, la fiecare 3 ore, in toate cele 3 zile cat am stat internata si doar in ultima zi pot spune ca am alternat putin cu laptele meu. Am iesit din maternitate afland intr-un sfarsit ca pot sa alaptez daca imi doresc neaparat acest lucru. O asistenta imi aratase chiar si cum sa atasez copilul la san.

Doctorul de serviciu din ziua externarii ,mi-a spus ce nu am voie sa mananc in perioada alaptarii ca sa nu ii fac rau micutului si plecasem din spital stiind ca nu am voie sa mananc fructe crude, citrice, carne grasa, carne tocata, ceapa, varza, cartof, fasole, mazare si multe altele, pe care sincera sa fiu nici nu le mai tin minte.  Ulterior am invatat ca bebelusii sunt oameni si ei , diferiti unul de altul si ca au toleranta lor. Daca unui bebelus ii face rau un aliment mancat de mamica sa, nu inseamna ca tuturor copiilor le va face rau acelasi aliment. Mamicile care alapteaza nu sunt bolnave. Ele nu au nevoie de regim alimentar doar pentru ca alapteaza, ba din contra, hrana trebuie sa fie bogata in valori nutritive pentru a produce cel mai sanatos laptic din lume.

Dupa ce am iesit pe usa spitalului demoralizata, trista si extrem de obosita, acasa a trebuit sa ma mobilizez pentru bebelusul nostru, insa nu mi-a fost usor deloc. M-am straduit sa il asez la san asa cum mi se aratase in maternitate, dar ulterior am descoperit ca nu o faceam corect, cu toate ca eu aveam senzatia ca nu fac nimic gresit. Ragadele nu au intarziat sa apara si o data cu ele durerile, sangerarile, furia laptelui si canalele infundate. Nu mi-au trecut repede si nici cu toate cremele din lume. Rares plangea destul de des nemultumit fiind de stangacia mea, iar eu eram pe zi ce trece mai trista si mai obosita.

In cele din urma si fortati de imprejurari, ne-am apucat de cautat un sprijin si asa am descoperit Clinica de Alaptare si niste femei minunate care ne-au fost alaturi in perioada dificila ce a urmat. Ilinca Tranulis este medic specialist pediatru si consultant in alaptare si ne-a vizitat la primul strigat de disperare. Ea a stat alaturi de noi si ne-a consultat bebelusul din cap pana in varful degetelor de la picioare. Ne-a satisfacut orice curiozitate, ne-a invatat o gramada de lucruri minunate despre bebeluseala si ne-a dat incredere in noi si in faptul ca alaptarea merita aproape orice sacrificiu si a facut toate acestea in doar 2 ore. Ne-a sustinut de altfel in toata perioada grea cu sfaturi, tratamente si solutii salvatoare, dar cel mai important este ca ne-a invatat sa ne cunoastem bebelusul si toate nevoile lui.

Recomand tuturor mamicilor care alapteaza si care sunt in situatii dificile, sa apeleze cu incredere la Clinica de Alaptare (07alaptare), pentru ca fetele de acolo sunt minunate si tot timpul disponibile si dornice sa ajute si sa incurajeze acest fenomen minunat. Am mai apelat la ele chiar si atunci cand eu incheiasem capitolul alaptarii, dar cand sora mea care nu mai locuieste in tara, trecea printr-o perioada destul de neplacuta din cauza alaptarii. O mamica din Clinica a stat cu ea cateva zile la telefon si a invatat-o ce sa faca si cum sa depaseasca situatia grea care o nelinistea, iar cu ajutorul ei ,sora mea alapteaza si astazi la un an de la nastere si este foarte implinita.

Si ca sa revenim la povestea mea, m-am chinuit aproape 4 luni de zile sa depasesc perioada de ragade si mai ales tristetea in care ma afundasem in toate momentele in care imi auzeam copilul plangand si ma simteam total neputincioasa. Am avut multe momente in care el plangea de foame, iar in acelasi timp eu ma inchideam si plangeam in baie, pentru ca imi doream sa se sfarseasca totul, sa nu ma mai simt neputincioasa si sa nu mai suferim nici unul dintre noi. La fel de multe au fost momentele in care il atasam la san strangand din dinti si plangand cu siroaie de lacrimi de durere, dar constienta de cata nevoie de mine are el. Tati a fost langa noi tot timpul si chiar si atunci cand era plecat la serviciu simteam ca este omul pe care ma pot baza oricand, iar asta pentru mine a fost extrem de linistitor. Am incercat creme de tot felul, fie ele recomandate sau despre care doar citisem prin diverse surse, dar fara succes. Este foarte adevarat ca ce functioneaza la mine, nu este si tratamentul potrivit pentru altcineva. M-am refacut cu lapte matern uns pe sani si cu pieptul cat mai mult la aer. A fost greu, dar nu a fost imposibil, iar cu ajutorul consilierului in alaptare si cu multa rabdare, determinare si mai ales cu sprijinul sotului meu, am depasit in cele din urma acea perioada dificila.

Cu al doilea bebelus a fost mult mai usor, pentru ca inca din spital nu am mai lasat pe nimeni sa il ia de langa mine. Pe cel mare nu il lasau noaptea cu mine in salon, chiar daca stateam singura. La inceput Calin nu prea avea ce sa manance, pentru ca nu am acceptat laptele praf oferit de asistente, dar eu il atasam la san la fiecare planset si el singurel mi-a stimulat lactatia si a facut ca totul sa fie perfect ulterior. Nu a durat mai mult de o zi si jumatate sa reusim sa ne conectam unul cu celalalt. Nu am mai avut ragade la al doilea copil, insa a existat o sensibilitate destul de mare in zona sanilor. Nu a durat insa foarte mult si totul a devenit un sentiment extrem de placut.

Cel mare a fost alaptat 2 ani si jumatate si cel mic doar 1 an si jumatate. Am alaptat intotdeauna in orice loc si la cerere, chiar daca noaptea era destul de obositor. Intr-un final totul a fost minunat pentru noi. Alaptarea ne-a ajutat in multe situatii, mai precis la raceli, la aparitia dintisorilor, la lovituri sau cazaturi si in orice moment de neliniste al bebelusilor. Fara doar si poate, alaptarea este sursa de fericire a oricarui bebelus si cel mai important este ca se afla la indemana oricarei proaspete mamici. Pentru mine ca mamica, a fost un sentiment de implinire sufleteasca deplina si o fericire de nedescris pe care o simteam de fiecare data cand nazdravanii nostri zambeau la san, sau ma mangaiau cu manutele lor mici, sau mai tarziu gangureau cand ma vedeau, incercand sa-mi spuna in limba lor ca le este foame si ca isi doresc sa ii iau in brate si sa ii las sa se rasfete atat cat isi dorea fiecare.

Baietii nostri au trecut acum de perioada alaptarii, dar eu inca ma gandesc cu dor si emotie la acel sentiment de liniste si iubire pe care il aveam de fiecare data cand ei stateau la san. Cel mic, chiar daca este intarcat de 2 ani de zile, inca adoarme in sanul meu, cu manutele pe sub orice pijama pe care o port, ca sa isi aminteasca de perioada alaptarii spune el. Nu va lasati doborate de greutatile care pot aparea uneori in alaptare, pentru ca totul de rezolva cu sprijin si informatii provenite din surse de incredere, care exista si abia asteapta sa va fie alaturi in astfel de momente. Nu zice nimeni ca este usor intotdeauna, dar asemenea provocari va vor aduce satisfactii pe masura.

 

 

2 Comments

  • Cristi Tartau
    29/07/2020 at 09:56

    Super, mi-a mers direct la suflet!
    Bravo, tineti-o tot asa, puneti sentimentele voastre aici, e minunat!
    Felicitari!
    Cristi.

    Reply
    • Mami si Tati scriu
      09/08/2020 at 21:39

      Ne bucuram tare ca suntem pe sufletul tau si iti multumim mult pentru aprecieri si incurajari, Cristi!

      Reply

Lasă un Răspuns

Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
Sunt de acord