Menu
Bebeluseala

Cand o burtica te face mamica – Nasterea

Cand ma gandesc la nasterile baietilor nostri am sentimente amestecate. Sunt doua experiente de viata unice de care imi amintesc cu mult drag, dar care imi aduc aminte si de cat eram de speriata de necunoscut si totodata plina de emotii coplesitoare.

Importanta medicului ginecolog

Ambele nasteri le-am facut cu sprijinul unui medic minunat. Dan Secara este omul pe care eu il respect si caruia ii voi ramane recunoscatoare toata viata. El a fost doctorul de care eu am avut nevoie. A fost singurul care mi-a dat speranta atunci cand nimeni nu a mai facut-o datorita profesionalismului sau.

Inainte sa raman gravida cu Rares, am primit un tratament cu antibiotic de la o doamna doctor ginecolog care era medicul meu in acea perioada. Imediat dupa terminarea lui am aflat ca sunt insarcinata, asa ca respectiva doamna doctor mi-a spus ca e nevoie sa intrerup sarcina, altfel riscam sa nasc un copil cu malformatii.

Mi-a spus ca sansele sa se intample acest lucru sunt de 50% si ca ea, cea care mi-a prescris de altfel tratamentul fara nici o alta explicatie sau cercetare in prealabil, nu o sa fie responsabila pentru ce se va intampla. Ba mai mult decat atat, ne-a pus pe mine si pe Alex sa semnam ca suntem de acord sa continuam aceasta sarcina pe proprie raspundere. Si am semnat.

A fost ultima oara cand am vazut-o pe acea doamna doctor. Am mai incercat inca vreo doi sau trei medici ginecologi pana am ajuns la domnul doctor, insa la nici unul nu am gasit comunicare deschisa, sprijin emotional si informatii necesare sa pot parcurge linistita noua etapa a vietii mele.

Este foarte important ca medicul ginecolog sa te asculte si mai ales sa comunice cu tine. Sa te informeze si sa iti explice detaliat situatiile prin care treci. Sunt in continuare pacienta lui si de fiecare data cand merg la controale, mi se face dor de perioada de sarcina.

Nastere naturala sau prin cezariana

Nasterea prin cezariana a fost o alegere personala pe care nu o regret deloc. Asta nu inseamna ca nu incurajez toate mamicile puternice sa aleaga nasterea naturala. Eu m-am documentat inainte despre amandoua si am discutat cu medicul meu despre asta. Am urmarit chiar si filmulete cu nasteri si nu am reusit sa-mi gasesc resursele pentru a face acest lucru pe cale naturala.

Sfatuiesc orice mamica sa se informeze inainte, sa discute cu medicul sau ginecolog si sa faca exact cum simte. Acesta este un subiect unde influenta altor mamici nu ar trebui sa conteze deloc. Suntem diferite si fiecare stie ce e mai bine pentru ea si copilul sau.

Spital de stat sau privat

Am nascut doi copii in doua spitale diferite. Pe Rares la Spitalul Cantacuzino si pe Calin la Spitalul Universitar. Sunt doua spitale de stat unde lucra ginecologul meu la vremea aceea. El profesa si la spitale private, insa am ales sa nasc la spitale de stat din mai multe motive.

In primul rand am avut incredere in medicul meu si in ceea ce poate face pentru ca eu sa fiu bine oriunde. Apoi m-am gandit ca daca voi avea probleme la nastere cu bebelusul, o sa fie nevoie sa fim transportati la un spital de stat oricum. Eu personal nu cautam cazare de lux, ci un loc unde sa il am alaturi cat mai mult timp pe cel care m-a supravegheat la fiecare doua saptamani in fiecare sarcina avuta si care stia totul despre mine si bebelusul meu.

Am stat cele 2-3 nopti in rezerva la ambele nasteri, alaturi de sotul meu in cea mai mare parte a timpului. Fiecare loc avea la momentul respectiv plusuri si minusuri si cred ca asta e valabil oriunde, chiar si in ziua de astazi.

Prima nastere prin cezariana

Mi-am dorit foarte mult in momentul in care am aflat ca sunt gravida si ca voi naste la sfarsit de noiembrie, ca Rares sa fie Sagetator ca si mine. Putem sa numim asta o mica parte din nebuniile mele.

Pe 16 noiembrie 2012, am fost la ultima ecografie si doctorul mi-a spus ca ma asteapta sa nasc luni, pe 19 noiembrie. Am facut ochii mari si i-am zis ca nu se poate intampla asta, pentru ca pe 19 suntem inca in zodia Scorpionului si eu imi doresc ca baietelul meu sa fie Sagetator.

El a ras si a crezut ca glumesc, insa mai apoi vazand ca nu are cu cine discuta, mi-a spus ca facem cum imi doresc eu. Mi-a mai spus si ca din punctul sau de vedere si conform ecografiei si termenului, copilul nu va astepta pana pe 23 noiembrie cand vreau eu si il voi suna mai devreme.

Avand la final libertatea de a decide, am ales evident ziua dorita si nicidecum pe cea propusa. Doar stiam eu mai bine decat domnul doctor ce avea sa se intample, nu-i asa?

Ei bine nu s-a inselat. In seara zilei de 22 noiembrie, pe la ora 21:00, am inceput sa simt niste dureri in partea de jos a burtii, in timp ce ea toata se intarea ca un bolovan.

Initial nu le-am luat in seama pret de o jumatate de ora, dar din cauza lor il sunasem preventiv pe domnul doctor. El a ras cand m-a auzit la telefon inainte de data stabilita, dar in acelasi timp mi-a zis sa nu ma panichez si sa urmaresc durerile atat ca intensitate, cat si ca interval de timp.

Evident ca se accentuasera si le simteam din ce in ce mai des. Erau cam la un interval de maxim 5 minute una de cealalta. Am sunat din nou medicul ginecolog, iar el m-a rugat sa merg la spital sa ma monitorizeze medicul de garda si intre timp sa pastram evident legatura.

Am ajuns la spital si am dat peste un medic de garda destul de repezit, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Nu prea tinea cont de ce ii ziceam atunci cand vorbeam cu el, parea ca nu ma asculta si ca nu ma intelege deloc si acest lucru mai rau m-a panicat decat m-a linistit.

Ulterior m-a trimis intr-un salon unde aveam sa fiu monitorizata de o doamna asistenta in timp ce stateam linistita in pat. Descoperisem ca tot ce simteam incepand cu ora 22:00 erau contractii. Pentru mine acea perioada de monitorizare a fost cumplita, pentru ca atunci cand stai linistita si constienta de absolut tot, trairile sunt parca mult mai intense.

Nelinistea mea a fost cu atat mai mare din cauza ca nu il lasau pe Alex sa stea langa mine si nici asistenta nu prea trecea prin salon sa vada ce fac, iar cu telefonul mobil nu aveam voie. Intre timp eu aveam senzatia ca nasc acolo singura. Contractiile incepusera sa apara la mai putin de un minut.

La ora 05:00 a sosit medicul meu ginecolog la spital. Aveam sa aflu ca nici macar nu eram in travaliu, ci in pretravaliu. Asadar sunt aproape sigura ca nu reuseam sa nasc natural sub nici o forma, pentru ca eram efectiv daramata de toata experienta din perioada de dinaintea travaliului.

Dupa sosirea domnului doctor a fost mai usor sa il tin pe Alex langa mine, pentru ca am avut sprijinul lui. Pe la 05:40 intram deja in sala de operatie ca sa ma pregateasca. Acolo m-am intalnit cu anestezista, asistenta si nici nu mai stiu bine cine mai era in jurul meu. Eram destul de panicata si dornica sa se sfarseasca totul cat mai repede ca sa scap de acele dureri ingrozitoare.

Anestezista mi-a explicat cum trebuia sa stau pe masa ca sa nu dea dansa gres cu epidurala, respectiv injectia pentru anestezia locala. Trebuia sa stau nemiscata pe masa, in pozitie ghemuita dar culcata pe o parte, pentru a o lasa pe ea sa nimereasca din prima locul cu pricina.

I-a reusit acest lucru, chiar daca mie mi-a fost putin mai greu sa ma asez pe masa din cauza durerilor. Apoi asistenta m-a legat de masa, pentru a incepe domnul doctor operatia si la 06:05, vineri pe 23 noiembrie avea sa vina pe lume iubitul meu nazdravan si sa ma umple de fericire cu fata lui mica si plangacioasa. A avut din prima moaca de Rares si eu si tati l-am adorat in ciuda plansetelor lui de bebelus.

Recuperarea a fost destul de rapida. Mi-au montat o sonda urinara in urma operatiei, pentru ca pret de o zi si o noapte am stat in pat, la terapie, ca sa imi revin. Am avut voie sa-l vad pe micut cat am stat acolo.

Asistentele il aduceau pe Rares si il lasau cate cinci minute in pat langa mine. Prima asistenta care a venit cu el, mi-a spus ca mi-a adus-o pe micuta, in timp ce Rares era invelit intr-o paturica roz cu Betty Boop. Am crezut ca nu aud bine si m-am speriat ca mi-au pierdut copilul, dar era al meu fara doar si poate dupa cum urla.

A doua zi dimineata asistentele mi-au scos sonda si m-au ajutat sa ma ridic din pat si sa ma mut in salon, unde am mai stat 2 nopti alaturi de tati. Luni dimineata m-au externat si am plecat acasa pe picioarele mele, alaturi de Alex si de bebelusul nostru sanatos de 3 560 gr si o lungime de 52 cm.

A doua nastere prin cezariana

La Calin a fost ceva mai usor sa zicem, pentru ca nu am mai avut nici o incapatanare. Stiam ca termenul era undeva la inceput de august , asa ca am discutat cu doctorul si m-am programat pentru data de 3 august, caci am eu impresia ca 3 este un numar norocos.

Am ajuns la Spitalul Universitar la ora 08:00. Dupa ce am urmat procedurile interne din receptie, am fost dusa intr-un cabinet pentru monitorizare si un control de rutina. De acolo mi s-a dat o fisa de internare cu care am mers la sectia de nasteri. Acolo era plin de mamici, care asteptau toate sa nasca. Acest lucru m-a panicat putin, pentru ca eu imi doream sa scap cat mai repede, iar ceea ce vedeam nu-mi dadea impresia ca se va intampla asa repede si usor.

Abia in jurul pranzului am intrat intr-un final in operatie, pentru ca erau mai multi medici care operau in aceeasi sala si faceau cu schimbul. Mai intai am stat de vorba cu anestezista, care mi s-a parut total neplacuta si care mi-a dat un sentiment de neliniste.

In momentul in care m-am urcat pe masa de operatie, ea i-a spus brancardierului sa ma tina strans, in pozitie ghemuita stand in fund, pentru ca ea sa imi poata face epidurala. A incercat de trei ori pana a reusit. Era in spatele meu si nu ma anunta cand avea sa ma intepe, iar eu ca un om normal cu reflexe, tresaream instinctiv atunci cand simteam intepatura. A tipat la mine de fiecare data sa stau linistita si sa o las sa-si faca treaba, timp in care brancardierul ma ruga sa ma linistesc, pentru ca el e langa mine si ma va ajuta.

In cele din urma zicea ea ca a reusit, insa din cauza nelinistii de dinainte si a faptului ca ceea ce facuse ea ratand locul injectiei nu a facut decat sa ma sperie ingrozitor, in timpul nasterii am facut cel mai probabil un atac de panica. Aveam senzatia ca simt absolut tot ce mi se intampla si ca o multime de oameni incearca efectiv sa-mi rupa carnea de pe mine, iar asta mi-a cauzat o insuficienta respiratorie si un plans isteric, necontrolat.

Asistenta care era tare draguta si care a stat doar la capul meu si ma intreba constant daca sunt ok, mi-a pus o masca cu oxigen. Am avut senzatia ca mai rau ma sufoc cu masca pe fata. A scos-o ulterior, dar starile mele nu se opreau, timp in care aveam senzatia ca toata lumea era agitata in jurul meu. Auzeam ca l-au scos pe micutul meu nazdravan, dar ca si el avea ceva probleme. L-au pus imediat la oxigen si abia dupa cateva minute mi l-au aratat de la distanta. Imediat dupa ce l-am vazut, mi s-a taiat filmul. Am aflat ulterior de la Alex, ca a fost nevoie sa ma adoarma ca sa pot sta linistita pe masa si pentru ca doctorul meu sa isi poata termina operatia.

L-am adus pe lume pe Calin la ora 13:53, cu greutatea de 3 450 gr si 52 cm lungime si chiar daca a fost o operatie cu peripetii, azi suntem bine amandoi.

Si de data aceasta mi-au montat sonda urinara dupa operatie si m-au trimis la terapie, dar doar pentru vreo 5 ore. Seara m-au mutat intr-un salon impreuna cu nazdravanul meu micut. In timpul noptii am avut usturimi si dureri ingrozitoare din cauza sondei care cel mai probabil ma iritase, asa ca tati, care a ramas cu  mine si a dormit mai mult cu cel mic pe piept, a chemat asistenta sa mi-o scoata. Ea nu a vrut la inceput, pentru ca avea de respectat niste proceduri interne.

Am inceput sa plang cu suspine din cauza durerilor si mi-a zis pana la urma, ca nu are voie sa o scoata decat daca vede ca ma ridic din pat si merg singura la toaleta. In acel moment cred ca am invatat sa merg a doua oara in viata asta, doar pentru a-i demonstra asistentei ca imi poate scoate acea sonda care imi provoca tot acel disconfort.

A doua zi mi-au facut si vaccinul pentru incompatibilitatea RH-ului meu cu al copilului, eu avand negativ si micutul pozitiv.

Refacerea mea completa in cazul ambelor operatii a durat undeva intre doua si trei saptamani, timp in care m-am cremuit zilnic cu Stratamed pe operatie si am evitat orice fel de efort.

Nasterile mele nu au fost neaparat cele mai placute, insa rezultatul lor e oxigenul meu de astazi, iar pentru asta le sunt recunoscatoare sotului meu care mi-a fost alaturi tot timpul si medicului meu ginecolog fara de care nu as fi reusit sa port in liniste, timp de 40 de saptamani, doua sarcini complet diferite.

Ce am avut in bagajul pentru maternitate

Pentru mine:

Articole pentru igiena personala – gel de dus, sapun, pasta de dinti si periuta, spirt

Servetele umede si uscate

Tampoane pentru sani

Prosop

2 camasi de noapte bune pentru alaptat

1 halat

Sosete

Papuci

Chiloti de bumbac sau preferabil de unica folosinta

Tacamuri pentru masa

 

Pentru bebe:

1 pachet mic de scutece marimea 0 – foloseam vreo 6-8 pe zi, dar a mai cumparat Alex

Servetele umede

Crema pentru fundulet

Gel de dus pentru bebelusi

1 prosop

Hainute de schimb

Sosete

1 paturica

Haine pentru plecarea din maternitate (in luna noiembrie)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord