Dupa multe zile de stat la soare si de explorat Peloponezul pe la suprafata, ne-am gandit sa vizitam si o bucatica din ce se ascunde sub pamantul arid al peninsulei, dar totusi atat de frumos.
Am vazut la un moment dat in niste cautari, ca undeva intre Padurea Pietrificata si Monemvasia, se afla o pestera despre care am citit ca ar fi demna de vizitat.
In plus, primisem recomandari despre ea si de la Kostas, vecinul nostru foarte prietenos, care ne aducea struguri din gradina lui in diminetile in care trecea prin fata casei in care am locuit, ca sa ajunga la rulota pe care o avea el pe coltul plajei.
Pestera Kastania, caci despre ea este vorba, se afla in partea de sud a Peninsulei Peloponez, la o distanta de 13 km de orasul Neapoli.
Drumul este foarte frumos, dar foarte aerian si cu multe serpentine. Privelistile sunt superbe si nu de putine ori m-am straduit sa nu ma las distras la volan.
In pestera se intra doar la anumite ore si doar cu ghid turistic. Turul dureaza aproximativ 45 de minute, iar noi l-am prins pe ultimul din acea zi, respectiv pe cel de la 16:30.
Am ajuns totusi la timp pentru a ne potoli putin foamea cu niste masline si un sandvis la cafeneaua din gradina de la intrare, iar apoi am fost luati pe sus de ghida noastra care era putin cam grabita sa terminam cat mai repede.
Pentru ca veneam direct de la Padurea Pietrificata unde ne-am plimbat prin soare cateva ore, cele 18 grade din pestera au fost numai bune pentru noi, iar dupa ce ne-am relaxat si racorit putin, am rugat-o pe ghida sa ne ia mai usor, caci ne doream sa facem cateva poze in interiorul pesterii si sa adunam informatii pentru a scrie aceasta fila de jurnal.
Si bine am facut ca am indraznit sa o rugam, pentru ca dupa aceea, doamna ne-a oferit foarte multe informatii despre felul in care a fost descoperita pestera si s-a oferit chiar sa ne faca si doua – trei poze de familie, pe langa cele pe care ne-a lasat sa le facem noi nazdravanilor, fara sa ne mai alerge dupa ea.
Pestera se desfasoara pe aproximativ 1.500 mp, impartiti pe doua nivele. Traseul vizitabil are aproximativ 500 m.
Descoperirea acestei pesteri are o poveste foarte interesanta. Pe la 1910, Spyros Stivaktas, proprietarul de pe atunci al terenului unde se afla pestera, era cu caprele la pascut, cand a observat ca albinele intrau gramada intr-o gaura din pamant in perioadele secetoase.
In acest tinut arid, apa potabila era foarte greu de gasit, in special atunci, asa ca el a presupus ca albinele merg sa bea apa. A largit gaura cu un ciocan si o dalta, iar apoi a coborat sub pamant unde a gasit un loc in care se strangea apa, dar si o minunatie de pestera.
A tinut secreta existenta pesterii aproape 50 de ani, pana cand intr-o seara, la taverna din sat, a ajuns in mainile lui o felicitare de Craciun cu imaginea pesterii Diros din regiunea Mani.
Cand a vazut ca toata lumea din jurul lui lauda pestera Diros, Spyros si-a dat seama de potentialul turistic al descoperirii sale si a anuntat ca el are o pestera mult mai frumoasa de aratat lumii.
Astfel Pestera Kastania a ajuns sa fie descoperita de cat mai multi oameni.
Si acum ca am terminat cu povestea secretosului cioban Spyros, ar trebui sa va povestesc putin si despre ce putem sa vedem in interiorul pesterii?
V-as spune eu multe despre formatiunile de stalactite si stalagmite care semanau cu tot felul de animale, v-as spune si ca exista mai multe sali care poarta cate un nume fiecare, dar trebuie sa recunosc ca am fost mai mult cu ochii deschisi decat cu urechile, asa ca nu am retinut mare lucru.
Ceea ce stiu insa, este ca am vazut radacini de maslini ce treceau prin tavan si atarnau deasupra capetelor noastre, ca am vazut coloane si formatiuni dantelate cum parca nu am mai vazut pana acum.
As putea sa va mai spun si ca am trecut pe sub tavane cu “paduri” de stalactite ca niste turturi si ca ai nostri baieti au invatat de la doamna ghid de ce formatiunile au culori diferite.
Ba chiar am putut sa studiem cateva bucati de stalagmite spre sfarsitul vizitei, ce parea ca ne asteptau special ca sa ne satisfacem aceasta curiozitate.
Am incercat sa vedem in explorarea noastra prin pestera si singura vietate care traieste aici, un fel de greiere de pestera din specia Dolichopoda. Aflasem despre el de la ghidul nostru inca de la intrare, dar de data asta nu am reusit sa-l surprindem pe micut, asa ca am ramas in minte doar cu imaginea lui dintr-o poza de pe internet.
Dar ne ramane ca tema pentru data viitoare cand mai ajungem pe aici, sa venim special pentru a vedea poate aceasta vietate ciudata.
No Comments