Menu
Impreuna prin lume

Rupea, cetatea de pe deal

Cetatea Rupea se vede de la departare din orice parte ai veni. Este ridicata pe Dealul Cohalmului de unde domina zarile cu zidurile ei groase si acoperisurile rosii.

Cetatea este situata la aproximativ 50 de km de Brasov pe drumul ce duce spre Sighisoara. Aceasta a servit de-a lungul timpului ca fortificație dar și ca refugiu pentru populația ce locuia pe dealurile și in valea din jur. Astazi este un frumos obiectiv turistic, construit pe un masiv de bazalt, ce are forma unei cochilii de melc si merita din plin vizitat.

Ne-am plimbat agale pe stradutele cetatii si am intrat in incaperile ce serveau drept locuinte pentru localnicii ce se refugiau in cetate in timpul asediilor. Apoi am admirat departarile prin crenelurile zidurilor si am incercat sa ne imaginam cum arata locul acesta in vremurile tulburi prin care a trecut. Un exercitiu bun pentru copiii nostri curiosi si inca o lectie invatata.

A fost construita si mai apoi extinsa in secolele XIV lea – XVII lea. Amplasarea ei a fost strategică, la intersectarea drumurilor ce făceau legătura intre Transilvania, Moldova și Țara Românească prin pasurile sud-estice. In zona a existat o asezare inca de pe vremea dacilor, Rumidava. In timpul ocupatiei romane, numele i-a fost schimbat in Rupes.

Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperișul si de atunci a fost lăsată în paragină, deși localitatea Rupea a devenit în perioada interbelică un puternic centru cultural săsesc.

În timpul regimului comunist, Cetatea Rupea a rezistat la distrugerea ei completă de către autoritățile comuniste, care doreau reciclarea bazaltului pentru amenajarea localității cu acelasi nume. Ultima tentativă de restaurare a cetății datează din anul 1954. Ulterior acest monument istoric al judetului Brasov a fost lăsat complet abandonului. Insa din iunie 2013 Cetatea Rupea este restaurată în întregime si abia asteapta sa fie vizitata si sa-i fie descoperita istoria. Eu am avut ocazia de a o vizita si undeva in 2008 si pot spune ca diferenta dintre atunci si acum este uriasa.

Din punctul nostru de vedere, Cetatea Rupea este una dintre cele mai frumoase cetati din tara noastra.

 

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord