Menu
Rupte din viata

Unicornii salveaza lumea

Nu este genul meu sa dezbat ce se intampla in lume si nici de data asta nu o s-o fac. Nu vreau sa discut aici despre politica, ideologii sau nebuniile celor care iau decizii. Gandurile mele sunt strict legate de ceea ce se intampla acum peste granita cu oamenii de rand, oameni ca noi sau ca familiile noastre.

Am stat si m-am gandit mult la ce as face eu daca Romania ar fi in locul Ucrainei. Inca nu am gasit raspuns. Probabil ca mintea mea inca refuza aceasta probabilitate. Mi se pare cumplit tot ce traiesc vecinii nostri, iar asupra mea are un impact emotional mult prea mare tot acest razboi.

Am ales sa ma deconectez atat cat pot de orice informatie vine catre mine. Mai aflu de la Alex si de la prietenele mele foarte informate cate ceva, insa incerc sa stau departe de tot ce-mi apare in fata ochilor.

Ieri insa am primit un mesaj pe grupul de scoala al lui Rares, de la invatatoarea lui. Era un mesaj in care ni se solicita ajutorul pentru refugiatii din Ucraina. Era un mesaj de la niste oameni cu suflet, care s-au organizat sa ii ajute pe cei ramasi fara adapost. Un mesaj in care cei care isi doreau sa se implice erau rugati sa doneze paturi pentru familiile ramase fara un adapost deasupra capului.

Paturile ni se pareau un lucru banal pana ieri. Avem in casa paturi cu care ne invelim seara, avem inca paturicile copiilor de cand erau mici si mai avem vreo trei paturi pe care le luam din dulap doar cand vrem sa ne intindem putin in sufragerie la televizor. La noi in casa e cald chiar si cand afara ninge, dar sus, la granita cu Ucraina, o groaza de oameni traiesc in corturi si nu au cu ce sa se inveleasca. Si pentru ei, o patura nu mai e ceva banal.

Si in timp ce ma luptam cu gandurile astea si incercam sa imi dau seama de valoarea adevarata a unei paturi, mi-am mai dat seama de ceva. Pana ieri m-am gandit si nu doar o data ca nu sunt suficient de convingatoare cu ai mei copii atunci cand vine vorba despre a darui.

De fiecare data cand ii rog sa daruiasca altor copii  jucariile pe care nu le mai folosesc, ma refuza categoric si prefera intotdeauna sa mergem sa cumparam altele noi decat sa le dea pe ale lor, desi suntem ingropati in ele. Si cumva inteleg de ce, atunci cand ii vad cum se joaca. Aproape fiecare jucarie are povestea ei sau are un rol de care ei s-au atasat.

Nici cand vine vorba despre haine nu sunt de acord sa le instraineze pentru ca au valoare sentimentala pentru ei si fiecare lucrusor le trezeste cate o amintire placuta sau mai putin placuta. Aseara insa mi-am vazut copiii cu alti ochi din acest punct de vedere si am fost atat de mandra. Mandra pentru ca au ascultat, pentru ca au fost empatici, implicati si pentru ca si-au dat voie sa daruiasca.

Cand le-a spus Alex ca vrea sa mearga sa cumpere paturici pentru cei care fug din Ucraina, s-au intristat pentru oamenii de acolo. Le-a venit greu sa inteleaga de ce parintii si copiii au trebuit sa isi lase in urma paturile si jucariile si sa fuga. Dar cumva, dupa ce le-am explicat ca ceea ce facem noi acolo poate sa insemne foarte mult pentru cei care au nevoie de ajutor, s-au mai linistit.

Si-au dorit sa mearga impreuna la cumparaturi si sa aleaga fiecare dintre ei cate ceva. Rares care are deja 9 ani, a ales o patura rosu cu negru care s-a gandit ca s-ar potrivi unei familii cu un baietel. Calin a mers ca de obicei pe varianta cu mult roz si a ales o patura cu unicorni pentru o familie cu o fetita. Pe langa astea, a mai luat si tati cateva.

Seara dupa ce le-am impachetat, Alex le-a dat nazdravanilor ideea de a le transmite si cate un mesaj de bine celor care vor primi paturicile cumparate de ei. Nazdravanii au fost incantati si emotionati, dar si foarte dornici de a desena ceva care sa ii inveseleasca pe vecinii nostri aflati la greu.

Rares a colorat doua inimi din inimioara lui generoasa. Una rosie pentru ca stie ca rosu exprima dragostea si una pe care a colorat-o in culorile steagului Ucrainei. Calin si-a dorit sa faca si el o inima vazandu-l pe Rares, dar una cu sclipici roz, iar langa ea a desenat si un unicorn multicolor care sa ii faca sa zambeasca pe oamenii care ii vor primi desenul.

Sper ca desenele nazdravanilor nostri sa inveseleasca suflete si unicornii sa salveze lumea punand culori frumoase pe acest cer inchis la culoare de cateva zile incoace.

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord