Cum as descrie eu noaptea dintre ani?!
A fost o trecere usoara si nu prea. A fost o noapte lunga si totusi mult prea scurta. A fost ceva ce mi-am dorit, dar la care nu m-am asteptat.
Trecerea asta dintre ani a venit atat cu liniste-n suflet pentru mine, cat si cu multe emotii care m-au agitat in acelasi timp.
Am ras, am plans, m-am jucat, am picat pe ganduri, m-am scuturat si am pasit inainte cu incredere in cele din urma, desi nu mi-a fost usor in suflet.
Am avut parte la noaptea dintre ani de linistea pe care mi-am dorit-o pentru ca tot ce am visat sa fac a fost sa petrec in sanul familiei si exact asta am si facut. Am stat si m-am bucurat alaturi de baietii mei si de doi dintre cei mai frumosi oameni pe care ii avem in viata noastra.
Emotiile in schimb, desi zaceau cumva ascunse intr-un colt de suflet, au inceput sa iasa la suprafata in momentul in care copiii mi-au spus ca nu vor sa se schimbe anul.
Se uitau cu ochisorii lor senini la mine in timp ce-mi spuneau cu lacrimi in ochi ca nu vor sa treaca timpul, ca ei isi doresc sa ramana aici, aici la momentul acesta in care ei sunt copii si sunt fericiti asa cum sunt si nu-si doresc sa creasca niciodata.
Calin plangea cu suspine ca trece 2023 care pentru el a fost un an atat de frumos si spunea extrem de trist ca el nu vrea sa se termine niciodata, ba chiar vrea sa se-ntoarca inapoi in timp la fiecare moment care l-a facut sa zambeasca sau sa fie alaturi de noi.
Rares in schimb, chiar daca nu a plans ca nazdravanul mai mic, ne-a spus ca ii e teama de noul an si de emotile pe care 2024 o sa le aduca in viata lui.
Am incercat sa le explic amandurora ca fiecare an aduce cu el ceva bun pentru fiecare dintre noi si ca impreuna o sa cladim alte amintiri si momente unice. Le-am mai spus si ca tot impreuna vom lupta ca sa ajungem sa realizam ceea ce ne-am propus si ca cel mai important este sa avem grija de sanatatea noastra ca sa le putem face pe restul. Am incheiat spunandu-le ca noi nu plecam nicaieri prea curand si ca o sa fim mereu alaturi de ei.
La inceput parea ca vorbesc in zadar pentru ca emotia lor era atat de puternica si tristetea atat de coplesitoare, incat nu intelegeau decat ca timpul trece, ca ei cresc si parintii lor imbatranesc si mor…
Dar pana la sfarsit ne-am pus dorinte si ne-am incurajat reciproc.
Ne-am strans in brate si ne-am dat voie sa ne simtim emotiile unul altuia.
Am spus “te iubesc” si ne-am bucurat sa auzim acelasi lucru inapoi.
Am ales sa ne bucuram, in loc sa stam tristi fara ca macar sa putem schimba ceva.
Si intr-adevar nu putem schimba nimic, dar ce te faci ca parinte cand nici macar tu nu-ti doresti sa treaca anii?! Pana si eu imi doresc sa raman blocata aici…
Aici cu ei, in lumea noastra mica dar atat de mare.
Aici in copilaria lor in care oamenii viseaza si cred cu adevarat in ce viseaza fara sa fie constienti de realitatea din jur.
Aici unde parca tot ce ti se intampla are un sfarsit fericit si unde oamenii zambesc in cea mai mare parte a timpului.
Aici unde nu exista dependente si agresivitate.
Aici unde parintii te asculta si te inteleg.
Aici unde domina inocenta si unde nu exista minciuna.
Aici unde parca timpul sta in loc de fiecare data cand iti vezi copiii zambind si fiind fericiti cu adevarat.
Niciun Comentariu