M-am trezit devreme intr-o zi de vineri gandindu-ma brusc ca ceea ce planuisem pentru aceasta zi a fost de fapt o idee proasta. Adica, sa plec de acasa pentru 3 zile cu copiii intr-un loc pe care nu il cunosc, alaturi de oameni pe care nu i-am mai vazut niciodata si fara mami dupa noi?!
“Oare ce a fost in capul meu de m-am inhamat la excursia asta?”, m-am intrebat toata dimineata.
Ma simteam dintr-o data total in afara zonei mele de confort de antisocial care sunt cateodata, desi cand am vorbit despre asta cu Rares si Calin parea un plan chiar foarte bun.
Discutasem toti 3 despre cat de bine suna sa mergem ca baietii la munte cu autorulota in Cheile Crovului, sa facem foc de tabara, sa ne plimbam pe munte, sa ne mai jucam cu alti copii, sa ne cataram un pic pe stanca, sa vizitam chiar si o pestera si apoi sa ne intoarcem acasa la mami. Asa-i ca suna de-a dreptul ideal pentru un weekend cu copiii?
Adevarul este ca dupa ce am vorbit cu Cristina de la Boots on Roots prima data la telefon nu prea stiam exact ce va urma, desi totul era foarte bine planificat de catre ea si de catre partenerul ei, Stefan. Primisem chiar si un mail cu ceva timp inaintea plecarii cu toate activitatiile si detaliile necesare petrecerii acelui weekend.
Stiam de pe net ca Stefan si Cristina organizeaza frecvent tabere si excursii pentru copii si parinti, ca se va sta la cort si ca ne vor astepta niste zile pline de distractie in natura, dar tot ma gandeam ca nu e cea mai buna idee sa fac asta singur cu nazdravanii.
Dar o sa scurtez introducerea si o sa trec direct la povestea weekendului petrecut in Cheile Crovului.
Am reusit sa ajungem la locul de campare undeva pe la la ora 18:00 dupa ceva trafic si cateva opriri pe traseu. Acolo ne astepta Gentiana de la Ludic Nature, partenera Cristinei si a lui Stefan in organizarea acestei excursii.
Desi baietii nostri sunt destul de timizi si de reticenti in a interactiona cu oameni pe care nu ii cunosc, s-au lipit repede de Gentiana care a fost super prietenoasa, asa ca au mers sa o ajute sa isi intinda cortul. Asta dupa ce au povestit putin inainte despre niste melci uriasi si s-au si racorit in paraul ce curgea agale prin fata rulotei.
S-au catarat chiar si putin pe munte, dar nu foarte sus, insa destul incat sa dea nas in nas cu niste furnici infometate care i-au ciupit in cateva locuri. Cu acest prilej au aflat nazdravanii nostri de la Gentiana ca frunzele de patlagina, o planta pe care eu o consideram o buruiana urata, sunt remediul cel mai bun impotriva intepaturilor de insecte si a ranilor superficiale.
Doamna Patlagina, jos palaria!
Incet, incet au inceput sa apara ulterior si ceilalti musafiri ai taberei si nazdravanii si-au gasit parteneri de joaca. Apoi am adunat repede cateva lemne de foc si ne-am bucurat impreuna de porumb copt, frigarui de porc gatite la jar si bineinteles de bezeleee.
Atmosfera a fost tare faina in ciuda emotiilor avute de mine dimineata, asa ca ne-am retras destul de greu la somn vineri seara stiind si ca a doua zi ne astepta o zi lunga.
Sambata am reusit cu chiu cu vai sa ne trezim pe la 8:30, sa mancam repede ceva, sa pregatim rucsacii si apoi sa o luam la deal spre padurea cea racoroasa dupa gasca noastra de drumeti. Am fost ultimii care s-au alaturat grupului, desi banuiam asta stiind cat de “matinali” suntem noi, in special cand nu avem scoala sau serviciu.
Pe traseu am incercat sa nu zabovim prea mult la povesti, caci dupa ora 14:00 era anuntata vreme rea si noi aveam un plan de care ne doream sa ne tinem. Dar pentru ca in general copiii sunt curiosi si pun multe intrebari, Cristina si Gentiana au facut pana la urma cateva pauze in care le-au povestit tuturor despre felul in care copacii mai inalti ajuta copaceii mai mici sa creasca, dar si despre diferite specii de arbori si felul in care ii putem deosebi.
Stefan le-a povestit si el piticilor despre calcar si felul in care putem sa deosebim diferite ere geologice dupa culoarea peretilor de stanca. Le-a aratat chiar si o grota ascunsa, cu tavanul prabusit, grota ce seamana cu o cetate si care mai apoi i-a condus pe copii spre tinta finala, avenul din Cheile Crovului.
Acesta este un put vertical cu pereti abrupti care le-a starnit curiozitatea nazdravanilor nostri. Au stat pe marginea lui si s-au bucurat de aerul rece ce venea de jos, aer care forma chiar si fuioare mici de ceata.
Dupa o binemeritata pauza de masa in mijlocul padurii, am pornit alaturi de grup inapoi spre corturi in speranta ca vom reusi sa facem si un pic de escalada inainte sa ne loveasca ploaia anuntata de tunetele care ne-au insotit pe drumul de intoarcere.
Odata ajunsi inapoi la baza, copiii s-au impartit in doua grupe: o parte au mers la catarat si restul au facut un atelier despre plante cu Gentiana.
Cred ca nazdravanilor nostri le-a placut un pic mai mult la atelier, caci teama de inaltimi si ploaia ce a udat putin stanca, nu i-a lasat sa se urce prea sus. In schimb, trebuie sa recunosc ca eu m-am bucurat sa ma catar din nou pe stanca dupa multi ani de pauza.
Sambata ne-a plouat cam toata seara, dar Stefan tot a reusit sa aprinda un foc zdravan si sa bucure copiii. Gentiana a fost din nou coordonator la bezele coapte, iar nazdravanii au incins un joc de macao cu un prieten nou, in timp ce eu am incercat sa stau putin la socializare cu adultii.
Duminica se anunta din nou ploaie dupa pranz, dar traseul planuit pentru dimineata era destul de scurt. O drumetie de 45 de minute pe drum forestier pana la Pestera Uluce.
I-am trezit cu greu pe pitici dupa distractia avuta cu o seara inainte, si m-am apucat sa fac o omleta in timp ce ei participau la atelierul despre urme de animale tinut de Gentiana. Cand am auzit ca gasca de pitici a gasit chiar si o urma de urs in timpul atelierului, mi-a parut rau ca nu am participat si eu. Dar macar omleta mea a iesit delicioasa dupa cum m-au laudat nazdravanii.
Inainte sa plecam in drumetie, s-au strans toate corturile si abia apoi am luat-o usor din loc. Traseul nu a fost deloc greu, dar baietii nu cred ca isi mai amintesc altceva in afara de misiunile primite de la Gentiana.
Au avut de cautat o multime de plante pana sa ajungem la pestera si nu s-au lasat pana nu le-au gasit pe toate, chiar daca asta a insemnat ca am ramas ultimii pe traseu. Am gasit si o orhidee de munte in cautarile noastre, specie care am inteles ca este destul de rara, dar extrem de frumoasa.
Pestera Uluce nu este foarte lunga, iar la capatul galeriei principale se termina cu un sifon. Un termen nou pentru baieti care au ascultat cu interes explicatiile lui Stefan, care i-a invatat ca sifonul este un tronson de pestera complet inundat.
Am ajuns inapoi la rulota o data cu ploaia, dar asta nu ne-a impiedicat sa mai facem un joc de-a v-ati ascuns cu Cristina, joc ce s-a terminat cu o urziceala zdravana pentru Calin.
Doamna Patlagina a intrat din nou in actiune si urziceala a fost data uitarii, exact ca ciupiturile de furnici uriase din prima zi.
Mai apoi, baietii au imbinat utilul cu placutul intr-o ultima tura prin parau, tura in timpul careia s-au distrat impreuna, dar au si strans gunoaie lasate de alti turisti in natura.
Cam asta a fost excursia noastra de trei zile la munte alaturi de ceilalti exploratori adunati de cei de la Boots on Roots.
Printre nori de ploaie, si un cer brazdat de fulgere, am luat-o incet spre casa, dar mai ales spre intalnirea cu mami. S-a simtit cat bine a adus iesirea aceasta la munte in viata noastra dupa atmosfera vesela din autorulota, atmosfera plina de muzica si rasete. Poate ca si inghetata a ajutat putin, nu zic nu.
Trebuie sa recunosc ca am plecat la drum putin ingrijorat, dar la final mi-am dat seama ca as fi pierdut o experienta foarte misto daca nu mergeam. Nazdravanii au plecat de acolo nu doar cu amintiri frumoase, ci si cu lectii invatate fara sa isi dea seama ca invata. I-am vazut entuziasmati, curiosi si curajosi. Au cazut, dar s-au ridicat, s-au murdarit, s-au udat, au explorat, s-au catarat si s-au jucat cu copii de varsta lor. Ceea ce e mare lucru pentru noi si mai ales pentru ei.
E prima tabara organizata in care merg cu copiii, dar mi se pare foarte fain ceea ce Stefan, Cristina si Gentiana reusesc sa faca impreuna pentru copii.
Stefan este pasionat de natura si mare maestru in aprinderea focului chiar si pe ploaie. Tot el le-a povestit copiilor despre chei, avenuri si pesteri si acelasi Stefan i-a ajutat pe pitici sa faca escalada.
Cristina care este ghid montan si membra a Clubului Alpin Roman a fost mereu printre cei mici ajutandu-i la nevoie si explicandu-le lucruri despre locurile prin care treceam.
Gentiana care este educator in natura stie foarte multe despre plante si mai ales despre copii. Si interesant este ca ceea ce stie ea despre natura, ajunge la cei mici intr-un fel foarte misto, prin joaca.
De-a lungul celor aproape 3 zile, copiii au invatat datorita celor 3 organizatori sa recunoasca frunze si seminte ale speciilor de copaci ce cresteau in zona, au invatat ce plante se pot manca si ce nu trebuie nici macar sa atingem, sa distinga urme de animale, sa recunoasca flori si mai ales sa iubeasca si mai mult natura.
Niciun Comentariu