Menu
Rupte din viata

Retreat cu ganduri senine si pline de sens

Daca ma intreba cineva saptamana trecuta ce inseamna un retreat, nu stiam prea multe neaparat, insa stiam totusi sa raspund ca este un fel de terapie.

Azi cu siguranta stiu si pot sa spun mai multe decat puteam spune saptamana trecuta.

Am avut sansa de a experimenta o astfel de terapie weekendul trecut si sunt recunoscatoare pentru aceasta sansa. Am asternut in jurnal punctul meu de vedere si ceea ce am simtit timp de trei zile si chiar si dupa trecerea lor, in special pentru ca m-a impactat destul de mult si mi-am dorit sa ramana scris langa alte lucruri din sufletul meu.

Retreat-ul pentru mine a insemnat dezvoltare personala in primul rand. A insemnat un grup de oameni care s-au straduit timp de 3 zile sa-si exprime cele mai puternice emotii intr-un cadru restrans, dar totodata sigur.

Oameni care nu doar ca s-au straduit, ci au si reusit in cea mai mare parte. Au reusit sa faca un pas inainte, sa creasca din punct de vedere emotional si sa fie mult mai impacati cu ei si cu ceea ce simt.

Am reusit in al doilea rand sa imi adun energiile de care aveam nevoie ca sa merg inainte mai increzatoare, dar si sa eliberez in acelasi timp parte din tensiunea si emotiile care erau mult prea apasatoare pentru a mai putea fi duse in suflet in continuare. Totul s-a intamplat datorita unor povesti de viata auzite in acest cadru restrans si a unor jocuri de copii. Exact, jocuri de copii!

La inceput am ras cand am intrebat ce vom face acolo si mi s-a raspuns ca ne vom juca. Era normal cumva sa rad. Mi se parea banal ca am venit la terapie ca sa ma joc, cand pentru mine terapia este ceva atat de serios in viata reala si cu un impact major asupra mea ca om. Pe parcurs insa mi-am dat seama ca este extrem de greu sa te mai joci cand nu ai mai facut-o de atat de mult timp.

Este extrem de greu sa te joci precum un copil cand tu consideri ca ai devenit un adult responsabil, iar scopul tau in viata este sa rezolvi toate lucrurile complicate, nu sa stai sa te joci. Cum sa stai sa te joci cand ce ai tu de facut nu poate face nici un copil din lume vreodata?!

Am ramas placut surprinsa in schimb…

Un copil investeste in joaca o multime de emotii, de sinceritate si mai ales comunicare verbala si non verbala la un nivel de baza si fara a face nimic dificil pentru a se face inteles.

El nu rezolva lucrurile complicate, ci rezolva absolut orice isi doreste. Face asta doar fiind el insusi. El cel curios si sincer cu emotiile lui. El cel increzator si dornic.

Si cred ca acestea sunt de fapt problemele noastre, ale adultilor… comunicarea simpla, exprimarea libera a emotiilor si mai ales vulnerabilitatea.

Ceea ce pentru un copil este atat de firesc, pentru un adult poate sa fie extrem de complicat.

In weekendul care tocmai a trecut a fost nevoie sa fiu blanda cu mine si sa nu mai alerg ca o nebuna incercand sa rezolv lucruri. Sa nu mai actionez in baza asteptarilor, sa am rabdare sa ascult si sa ma concentrez doar la mine in timp ce copilaresc cu sufletul deschis.

Am gasit in aceasta modalitate de terapie multa incredere, sinceritate, curaj, vulnerabilitate, oameni pe care i-am adorat din prima, oameni pe care i-am respins din prima, oameni in povestile carora m-am regasit, oameni peste ale caror povesti am vrut sa trec cat mai repede, oameni care mi-au aratat ca felul in care arata nu reflecta absolut nimic din cine sunt ei cu adevarat.

Am invatat mult, am empatizat si mai mult, am construit o noua bucatica din mine. M-am lasat goala in fata unor straini, la fel cum ei s-au dezgolit in fata mea.

Am simtit sa ajut, am simtit sa tai in bucatele mici, am simtit sa plang, sa strig in gura mare cat sunt de furioasa, sa ma ascund de rusine, sa ascult, sa admir, sa fiu recunoscatoare si mai ales sa lupt in continuare pentru Diana aceea care merita sa fie lasata sa existe exact asa cum este ea.

Am invatat ca nu sunt gresita, dar ca pot face imbunatatiri. Am invatat ca si eu merit si mai ales ca pot. Am invatat ca vulnerabilitatea este o calitate si nicidecum un defect asa cum am crezut pana acum.

Am fost aproape mereu judecata pentru ca sunt vulnerabila si mai ales pentru ca imi si place sa fiu asa. Am fost judecata in special de oamenii dragi si apropiati si de fapt asta a durut cel mai tare.

Dupa acest retreat sunt mandra de mine si de vulnerabilitatea mea!

Sunt mandra pentru ca vulnerabilitatea inseamna sinceritate fata de mine in primul rand, deschidere, incredere si foarte mult curaj.

Si nu, nu trebuie sa fie nimeni de acord cu ce spun, ci trebuie doar sa fiu eu cine sunt cu adevarat!

 

P.S.: Abia astept nivelul urmator al retreat-ului si mai ales sa simt ceea ce el va lasa in urma!

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord