Menu
Impreuna prin lume

O dorinta, un orasel pitoresc si un ocean de fericire – Oban si Oceanul Atlantic

Anul trecut pe 31 decembrie, ne aflam in Scotia la sora mea. Am stat acolo timp de o saptamana si dupa ce am simtit ca am bifat tot ce puteam sa facem in Glasgow unde locuia ea (mai multe despre asta am scris aici), am hotarat ca e momentul sa vedem un pic mai mult din ce are de oferit Scotia.

Rares e mare pasionat de atlase si verifica in permanenta pe unde ne aflam in excursiile noastre. Noi nu prea stiam incotro sa o apucam si el ne-a spus ca isi dorea de mult timp sa vada si sa navigheze pe un ocean si ca suntem destul de aproape de unul.

Oceanul Atlantic inconjoara partea de Vest a Scotiei, iar cumnatul meu ne-a propus sa mergem catre Oban daca tot ne dorim sa plecam intr-o aventura la ocean. Oban este un mic orasel aflat la aproximativ 160 de kilometri de Glasgow.

Am facut foarte bine ca am ales sa facem asta, caci a fost una dintre cele mai memorabile zile petrecute pe meleagurile scotiene. Inchiriasem o masina pentru perioada petrecuta in Scotia si am facut aproximativ doua ore de condus lejer pana in Oban.

Lacul Lomond

Am condus printr-un peisaj de vis, Lacul Lomond si dealurile care il inconjoara fiind ceea ce ne-a placut cel mai mult pe drum. Ca si suprafata, este cel mai mare lac al Scotiei si este aflat la granita dintre Lowlands si Highlands. Lacul este foarte popular pentru practicantii de sporturi acvatice, dar si pentru pescari sau iubitorii de drumetii in natura.

Am parcurs mai mult de jumatate din traseu printr-o ceata deasa, dar chiar cand ne-am apropiat de lac, ceata s-a ridicat si a lasat loc unui soare care ne-a inveselit ziua. Incurajati de cerul senin, am gasit cateva locuri unde am putut opri sa facem poze si sa admiram frumusetile locului.

Oban

Si intr-un sfarsit am ajuns in Oban, un oras port extrem de pitoresc in care vasele de croaziera ancoreaza in larg, iar pasagerii sunt transportati cu barca pana la mal.

Acest orasel de aproximativ 8.500 de locuitori este gazda unei distilerii de whiskey cu traditie, ba chiar una dintre cele mai vechi din Scotia. A fost construita acolo inainte ca orasul in sine sa existe, in anul 1794.

Centrul de informatii din centrul orasului ne-a pus la dispozitie o gramada de brosuri cu ceea ce putem vizita in Oban si in imprejurimi, insa pe 31 decembrie majoritatea obiectivelor turistice erau inchise, sau urmau sa inchida in jurul orelor 15:00. Noi am ajuns acolo pe la 13:30 asadar timpul nu prea ne-a permis sa vizitam foarte multe.

Ne-am plimbat si am admirat totusi cladirile vechi si barcutele ce asteptau trase la mal, iar mai apoi am coborat sa culegem scoici si melci de pe malul marii in asteptarea urmatoarei aventuri.

Se spune ca luna decembrie nu este deloc o luna buna pentru a vedea Scotia, insa noi am prins o zi cu soare cu adevarat frumoasa, chiar daca afara era frig ca in orice alta zi de iarna. Probabil ca si asta ne-a determinat sa alegem o plimbare cu vaporasul pentru a vedea si insulele vecine ale Peninsulei Argyll, cea care gazduieste orasul Oban.

Am avut noroc si am reusit sa prindem ultima cursa din acea zi si totodata din acel an a companiei Argyll Sea Tours, ale carei detalii le puteti gasi aici. Am calatorit cu o barcuta mica, dar cocheta, ce avea binocluri, scaune si paturi calduroase, dar si un capitan pus pe glume care ne-a oferit informatii despre locurile pe care le-am vazut.

Plimbarea a durat o ora si am reusit sa vedem din vaporas o alta perspectiva a orasului, dar si Insulele Mull, Kerrera si Maiden, iar in departare Muntii Morvern si Ardgour. Am vazut chiar si foci care stateau cu burtile la soare pe insulitele mici si nepopulate, pe care noi le-am inconjurat cu vaporasul.

Am vazut din larg si nu numai, Castelul Dunollie si McCaig Tower, cel din urma fiind o constructie cu o poveste destul de interesanta. Desi pare a fi construit in timpul romanilor, de fapt constructia a fost inceputa in anul 1897 la comanda unui bancher filantrop. John Stuart McCaig dorea sa construiasca un monument din granit pentru familia sa si in acelasi timp sa ii ajute pe mesterii pietrari din zona sa munceasca pe perioada iernii. Din pacate, McCaig a murit la 5 ani dupa ce a inceput constructia si astfel monumentul a ramas neterminat.

Tot de pe vaporasul turistic am vazut ultimul apus al anului 2019, apus care ne-a uimit asa cum face de fiecare data cand avem ocazia sa-l admiram.

La intoarcerea din larg, am mai cules ceva scoici de pe plaja mica de langa port si apoi am cautat un loc unde sa mancam. Plimbarea pe apa ne infometase pe toti patru si aflasem intre timp ca orasul ai carui musafiri eram este denumit si capitala fructelor de mare in Scotia.

Oban gazduieste o multime de restaurante si pub-uri unde se pot servi mancaruri delicioase care au la baza fructele de mare. Noi am servit cina la Cuan Mor, un restaurant cu mese si scaune de lemn si ospatari prietenosi, unde mancarea a fost de-a dreptul delicioasa. Am gustat fructe de mare si peste si nu am fost deloc dezamagiti.

Asadar ultima zi din anul trecut, ne-a gasit impreuna intr-un port mic pe malul Oceanului Atlantic, inconjurati de… frumos! Nu am regretat decat ca am stat o singura zi. Am plecat de acolo visand la urmatoarea noastra excursie in acea parte a Scotiei. Acest loc are o gramada de locuri pitoresti pe care eu le-am vazut doar in poze la sora mea, insa stiu ca in curand ne vom intoarce pe meleagurile scotiene pentru mai multe experiente si locuri minunate.

 

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord